Preţurile mezelurilor sunt estimate să crească  în perioada următoare, din cauza scumpirii materiilor prime pentru producătorii românii de preparate din carne, au declarat, pentru News.ro, mai mulţi producători de preparate din carne.

Producătorii spun că, în 2015 şi în prima parte a acestui an, preţurile din piaţa de preparate de carne au fost constante, anul trecut fiind unul al promoţiilor, reducerilor de preţ şi luptelor la raft.

"În ultimul trimestru al anului 2016, însă, din cauza creşterii preţului pentru materiile prime - o creştere de maximum 5% -, mulţi dintre producători au efectuat deja creşteri la preţurile de listă, acestea urmând să crească cu cel puţin 3-5 procente, în perioada imediat următoare", a declarat un reprezentant al Agricola Bacău, pentru News.ro.

Potrivit producătorilor, preţurile la raft vor creşte în perioada următoare, ca urmare a presiunii exercitate de scumpirea materiilor prime.

"Pentru a nu intra pe pierderi, producatorii români vor fi nevoiţi să aplice, la rândul lor, o majorare a preţurilor de listă”, a mai spus reprezentantul Agricola Bacău.

Şi reprezentanţii producătorului Reinert susţin că va avea loc o creştere a preţurilor, atît din cauza creşterii preţurilor materiilor prime, cât şi ca urmare a structurii de vânzare.

Evoluţia vine după ce, la jumătatea anului trecut, odată cu scăderea taxei pe valoarea adăugată (TVA), preţurile la raft au scăzut semnificativ, iar de atunci s-au menţinut relativ constante.

Piaţa locală a preparatelor din carne depăşeşte 1,2 miliarde de euro şi este dominată de jucători precum Transavia, Caroli, CrisTim, Elit, Unicarm, Agricola Bacău, Angst, Fox sau Aldis.

Grupul de firme Agricola Bacău a înregistrat, în primele şase lui ale acestui an, o cifră de afaceri de 345,4 milioane lei, cu 12,7% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2015.

Agricola Internaţional SA - principala companie a grupului, în care sunt integrate lanţul de producţie al cărnii de pasăre şi operatorul logistic -, a înregistrat în primele şase luni o creştere a cifrei de afaceri de 17,6%, la 201,8 milioane lei.

Anul trecut, grupul Agricola Bacău a avut o cifră de afaceri de 655,5 milioane de lei, în creştere cu 6% faţă de anul precedent.

H. & E. Reinert, grup care a fost înfiinţat în Germania în 1931, şi-a început activitate în România în 2007 în fabrica din Feldioara, judeţul Braşov. În prezent, grupul are circa 1.400 de angajaţi în şase puncte de producţie din toată lumea.

viewscnt