O instanţă pentru conflicte de muncă din metropola germană Munchen a respins luni după-amiază solicitatea formulată de reprezentanţii companiei aeriene Lufthansa de blocare temporară a grevei piloţilor. Între timp, operatorul aerian a anunţat anularea unui număr suplimentar de 1.700 de zboruri pentru următoarele două zile de proteste, transmite Reuters.
Cele patru zile de grevă au dus până în acest moment la anularea unui număr de 2.800 de zboruri operate de către Lufthansa.
Sindicatul Vereinigung Cockpit a decis organizarea unor noi greve marţi şi miercuri, după ce acţiunile organizate săptămâna trecută - de miercuri până sâmbătă - şi negocierile pentru majorarea salariilor piloţilor au eşuat.
Compania Lufthansa a precizat că va opera marţi 2.184 de curse dintr-un total planificat de 3.000, iar miercuri 2.110 din cele 3.000 de zboruri programate.
Magistraţii din Frankfurt au respins deja săptămâna trecută solicitarea companiei aeriene de a bloca temporar protestele piloţilor.
Circa 350.000 de pasageri au fost până în acest moment afectaţi de grevă, iar conflictele de muncă au provocat companiei aeriene costuri de sute de milioane de euro.
Conducerea Lufthansa a oferit piloţilor o majorare de 4,4% a salariilor, în două etape, plus o plată unică echivalentă cu câştigul pe 1,8 luni.
Însă, sindicatul vrea majorarea salariilor cu 3,7% pe an pentru 5.400 de piloţi, pentru o perioadă de cinci ani care începe retroactiv, din 2012.
Grevele piloţilor au costat Lufthansa 222 de milioane de euro în 2014. În vreme ce protestele de anul trecut ale piloţilor şi personalului navigant au produs daune financiare de 231 de milioane de euro.
Potrivit Lufthansa, greva de săptămâna trecută a costat compania circa 10 milioane de euro pe zi.