Vânzarea anuală de diamante roz a atras în 2013 un număr record de oferte ce depăşesc 1 milion de dolari/piatră, a anunţat luni grupul Rio Tinto, proprietar al minei australiene Argyle, singurul loc din lume unde se exploatează astfel de diamante.
La vânzarea din 2013 au fost propuse cumpărătorilor 64 de pietre roşii, roz şi albastre, relatează AFP.
Fiindcă sunt extrem de rare, diamantele colorate se pun în vânzare doar o dată pe an, fiind prezentate mai întâi la Sydney, New York, Tokyo, Hong Kong şi Perth. Eventualii clienţi le pot evalua astfel calitatea.
Argyle Phoenix, o piatră de 1,56 carate (1 carat = 0,2 g), unul din cele trei diamante roz propuse spre vânzare în acest an, s-a vândut cu peste 2 milioane de dolari unui bijutier din Singapore. Este cel mai mare preţ obţinut pe carat pentru o piatră extrasă din mina Argyle. Preţul exact nu a fost dezvăluit, conform unui acord de confidenţialitate încheiat cu clientul.
Mina Argyle (vestul Australiei), exploatată de Rio Tinto, conţine cea mai mare parte din diamantele roz descoperite în lume. Cele mai valoroase sunt cele spre roşu.
O altă piatră care a depăşit 2 milioane de dolari, Argyle Dauphine, este un diamant roz închis de 2,51 carate, cumpărat de un american.
Preţul unui diamant roz poate fi şi de 50 de ori mai mare decât cel al unei pietre albe. Rozul la un diamant rămâne un mister, dar, potrivit specialiştilor, culoarea s-ar datora asocierii căldurii mari cu o presiune ridicată