Producătorul chinez de telefoane Huawei Technologies Co Ltd a anunţat miercuri că a decis să dea în judecată rivalul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd pe care l-a acuzat de încălcarea unor brevete în domeniul telefoanelor inteligente, prima acţiune în justiţie pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală demarată de firma chineză împotriva celui mai mare producător mondial de telefoane, transmite Reuters.
Huawei a precizat că a decis să acţioneze Samsung în justiţie la două tribunale, unul din California şi altul în Shenzhen, China, în încercarea de a obţine despăgubiri pentru utilizarea neautorizată de către telefoanele Samsung a unor licenţe ce ţin de tehnologiile 4G, sisteme de operare şi interfaţa cu utilizatorul. Huawei a mai informat că vrea să obţină "despăgubiri rezonabile" de la Samsung, dar nu a oferit o cifră precisă.
"Sperăm că Samsung va înceta să ne încalce brevetele şi va obţine licenţele necesare de la Huawei", a declarat preşedintele departamentului de proprietate intelectuală de la Huawei, Ding Jianxing, citat de Agerpres.
În replică, Samsung a informat că "vom revizui plângerea şi vom lua măsurile adecvate pentru a apăra interesele Samsung", fără a oferi alte detalii.
Această acţiune reprezintă o inversare de roluri în condiţiile în care până acum firmele chineze erau acuzate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. De exemplu, anul trecut Xiaomi Inc a fost obligat să oprească vânzarea de telefoane în India după o plângere vizând încălcarea unor brevete depusă de producătorul suedez de echipamente de telecomunicaţii Ericsson.
Huawei a informat că anul trecut a investit 59,6 miliarde yuani (9,2 miliarde de dolari) sau 15% din cifra sa de afaceri anual pentru cercetarea şi dezvoltarea de noi produse şi tehnologii, iar la data de 31 decembrie 2015 avea 50.377 de brevete la nivel global. La rândul său, Samsung avea la dat ade 16 mai un număr de 110.145 de brevete la nivel global iar anul trecut a investit 14.800 miliarde woni (12,45 miliarde de dolari) pentru cercetare&dezvoltare.
Potrivit firmei de cercetare de piaţă International Data Corporation,Samsung este cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, cu o cotă de piaţă de 24,5% în primul trimestru, urmat de Apple cu o cotă de 15,3% şi Huawei cu o cotă de 8,2%.