Câştigul real obţinut în prezent de un deponent pentru un depozit de 1.000 de lei pe 12 luni este pozitiv la cinci bănci şi negativ la 18 bănci, reiese dintr-o analiză care a vizat un număr de 23 de bănci din sistem.
Portalul de informaţii financiare Finzoom a lansat, joi, 21 aprilie, dobânda anuală efectivă (DAE) pentru depozite şi conturi de economii, care include, pe lângă dobânda anuală, şi impozitul de 16% reţinut pentru dobândă, dar şi o parte din comisioanele percepute de bancă, în contextul în care, la nivel de autorităţi în domeniu, se afirmă că în România nu există dobânzi negative la depozite.
„Dintre băncile analizate, doar la cinci DAE este pozitivă, respectiv câştigul real, iar la 18 bănci DAE este negativă şi la fel şi câştigul real. În acest moment, cel mai mare câştig obţinut de un deponent pentru un depozit de 1.000 de lei pe 12 luni este de 16,08 lei, iar depozitul cel mai păgubos, cel cu o pierdere de 50,97 de lei”, a explicat directorul Finzoom, Irina Chiţu.
Ea a precizat că, din analiză, reiese că băncile care oferă cele mai mari dobânzi nominale nu au şi cea mai bună DAE, respectiv cel mai mare câştig real.
„Din contră, vedem că la TBI Bank şi Idea Bank, cu dobânzile nominale cele mai ridicate, respectiv 2,15% pe an, câştigurile reale sunt negative, respectiv minus 18,07 lei şi minus şase lei”, a precizat Chiţu.
Potrivit Finzoom, câştigul real este pozitiv la toate băncile care oferă depozite populaţiei doar pentru sume mai mari de 7.000 de lei, respectiv 10.000 de euro şi 11.000 de dolari, depuse pe o perioadă de 12 luni.
Comisioanele percepute de bănci care reduc câştigul din dobândă sunt cel de deschidere de cont, de administrare, de închidere sau de retragere numerar la scadenţă de la ghişeu (pentru că orice depozit trebuie însoţit de un cont curent). La acestea se adaugă şi impozitul de 16% pe dobânda nominală.
„În acest moment, opt bănci din sistem, cele mai mari, percep comision de retragere numerar la ghişeu, chiar dacă retragi banii în ziua scadenţei. Dacă retragi banii în afara scadenţei, acest comision este mult mai mare şi pierzi şi dobânda. Cel mai mare comision este perceput de BCR, respectiv 1%, minimum 15 lei”, a adăugat Irina Chiţu.
Pe de altă parte, există şi comisioane care nu se includ în DAE. Unul dintre ele este comisionul de retragere numerar neprogramat, care variază între 0,5% (minim 3,5 lei) la CEC (indiferent de sumă) şi 2% la OTP Bank şi BCR pentru sume mai mari de 50.000 de lei. Altul este comisionul de retragere numerar pentru sumele anunţate şi neridicate. Acestea sunt fie în sumă fixă, 15 — 20 de lei, sau între 0,1% (Intesa) şi 2% (BCR).
În aceste condiţii, Finzoom recomandă deponenţilor să ţină cont de toate aceste comisioane care le pot eroda economiile, să aleagă depozitul în funcţie de DAE şi de câştigul real, să nu spargă depozitul înainte de scadenţă şi să ştie că dobânzile afişate la bancă sunt anuale, nu lunare.
Pe de altă parte, deşi câştigurile la bancă sunt mici, nu este recomandată păstrarea economiilor la saltea, iar deponenţii trebuie să ştie că depozitele la bănci sunt garantate în limita a 100.000 de euro/deponent pe bancă, de către Fondul de garantare a Depozitelor Bancare, a atras atenţia Irina Chiţu.
În acest moment, dobânda medie la depozitele în lei este de 0,93%, în scădere accentuată de la 9,37% în 2009, la euro — 0,26%, faţă de 3,15% în 2009, iar la dolari 0,32%, faţă de 1,86% la acelaşi moment de referinţă, mai reiese din analiza Finzoom.
Cele mai mari dobânzi nominale pentru un depozit în lei de 1.000 de lei pe 12 luni sunt oferite de Idea Bank şi TBI Bank (2,15% pe an), iar cele mai mici la UniCredit Bank şi Alpha Bank (0,65% pe an).