Toate tipurile de proceduri de achiziţii publice trebuie să se desfăşoare integral prin mijloace electronice (on-line), potrivit primei versiuni a proiectului Normelor metodologice de aplicare a Legii privind Achiziţiile publice publicat vineri, 15 ianuarie, spre consultare publică.
Principalele noutăţi pe care le aduc acest norme se referă la modalitatea de consultare a pieţei, reguli pentru evaluarea în avans (ex-ante) a documentaţiei de atribuire, explicitarea criteriilor de atribuire ‘calitate-preţ’ şi ‘costul cel mai scăzut’, aplicarea procedurii simplificate, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.
Astfel, aplicarea criteriului de atribuire ‘calitate-preţ’ este obligatorie în cazul contractelor având ca obiect prestaţii intelectuale (de natura celor de consultanţă/asistenţă tehnică, elaborare studii, proiectare, supervizare sau altele asemenea, aferente unor proiecte de complexitate ridicată), iar stabilirea ofertei câştigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare, unde ponderea alocată factorului preţ nu poate fi mai mare de 40%.
Un alt exemplu se referă la detalierea modului în care autoritatea contractantă va realiza consultarea pieţei.
Anunţul prin care se iniţiază consultarea pieţei, ce va fi publicat în SEAP, trebuie să conţină o serie de elemente obligatorii, iar autoritatea contractantă are la dispoziţie mai multe variante pentru a desfăşura efectiv procesul de consultare şi a utiliza propunerile/comentariile primite. Aspectele supuse consultării vizează, fără a se limita la acestea, potenţiale soluţii tehnice, financiare sau contractuale pentru satisfacerea nevoii autorităţii contractante, precum şi aspecte legate de strategia de contractare, inclusiv divizare pe loturi, posibilitatea solicitării de oferte alternative şi altele asemenea.
‘Proiectul publicat spre consultare publică vineri, 15 ianuarie, este o primă versiune, pentru care ANAP (Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice — n.r.) doreşte să obţină contribuţii de substanţă de la toate părţile interesate. ANAP va centraliza toate propunerile/sugestiile primite, acestea vor fi integrate în proiect şi, ulterior, va mai fi publicată o versiune consolidată a proiectului. Şi aceasta, la rândul ei, va fi supusă unei etape de consultări publice — cea prevăzută de Legea nr. 52/2003 a transparenţei decizionale’, se menţionează în comunicatul Ministerului Finanţelor.