În Suedia, bancnotele şi monedele au devenit o raritate. Banii lichizi sunt atât de puţin folosiţi, încât bancomatele încep să fie desfiinţate, iar bisericile acceptă donaţii doar prin SMS.

Suedia e ţara europeană unde plăţile electronice au cea mai rapidă evoluţie. Bancnotele şi monedele mai reprezintă acum doar 2% din economia Suediei. Prin comparaţie, în Statele Unite, proporţia este de 7,7%, iar în Zona Euro de 10%. Diferenţa se vede cel mai bine pe piaţa de consum.

În vânzarea cu amănuntul, aproape 80% din toate tranzacţiile sunt făcute cu cardul bancar, iar restul de 20% cu bani gheaţă.

În Suedia, sunt în circulaţie aproape două miliarde şi jumătate de carduri de debit şi de credit, adică de 11 ori mai multe decât în anii 2000. Dar chiar şi această modalitate de plată îşi pierde popularitatea în faţa tranzacţiilor prin aplicaţiile pentru telefonul mobil, acceptate aproape oriunde.

În seifurile băncilor suedeze, rezervele actuale de bani lichizi se ridică la doar 400 de milioane de euro, iar multe sucursale nu mai fac niciun fel de tranzacţii cu bani gheaţă. Unul dintre avantajele majore ale acestei tendinţe e că reduc la minimum evaziunea fiscală, la fel şi jafurile

Specialiştii în securitate cibernetică avertizează însă că fraudele electronice s-au dublat în zece ani şi că lipsa banilor lichizi s-ar putea transforma imediat, dintr-un avantaj, într-o vulnerabilitate. 

Digi 24