Băncile de locuinţe au irosit o mare parte din cele peste 766 de milioane de lei primite din partea statului, susţine Curtea de Conturi. Potrivit instituţiei, BCR şi Raiffeisen ar fi încheiat contracte inclusiv cu bebeluşi şi persoane prea vârstnice ca să participe la program, doar ca să primească sume mai mari de la buget.
Potrivit Curţii de Conturi, statul a cheltuit până acum peste 766 de milioane de lei ca să acorde prime celor care au economisit prin intermediul băncilor pentru locuinţe. Ajutorul e de maximum 25 la sută din suma pusă deoparte anual, dar nu mai mult de 250 de euro.
În schimbul acestei finanţări, băncile ar fi trebuit să acorde credite imobiliare mai ieftine celor care economisesc în prealabil. Obiectivul a fost ratat, susţine Curtea de Conturi, care invocă faptul că puţini dintre clienţii programului au ajuns să-şi cumpere o casă. În zece ani, băncile pentru locuinţe au încheiat peste 890.000 de contracte de economisire-credite, dar au dat doar 8.100 de împrumuturi imobiliare.
Agenţii băncilor consiliau clienţii cum să valorifice şi mai bine aceste subvenţii, doar în sensul bonificării de depozit, nu şi al creditării ulterioare. Aşa că mulţi clienţi au reziliat contractele după o perioadă de cinci ani şi au încasat dobânda şi prima de la stat, fără să mai ia un credit imobiliar.
În plus, mai spune Curtea de Conturi, printre beneficiarii contractelor erau şi bebeluşi care n-au împlinit un an sau persoane care au depăşit vârsta care le-ar fi permis să fie incluse în program. Ar exista şi cazuri în care unii clienţi au încasat primele pentru mai multe contracte derulate în paralel, fără să aibă acest drept.
În replică, reprezentanţii celor două bănci de locuinţe spun că au respectat întocmai prevederile legale şi speră ca, prin explicaţiile date Curţii de Conturi, situaţia să se clarifice.
"Băncile pentru Locuinţe au respectat întocmai legislaţia naţională. Suntem convinşi că observaţiile preliminare ale autoritorilor externi ai Curţii de Conturi urmează a fi clarificate, în beneficiul consumatorilor. Modificări ale legii, conform recomandărilor Curţii de Conturi, vor fi aplicate atunci când vor fi adoptate" - răspunsul BCR, Raiffeisen Bank.
Specialiştii de la Curtea de Conturi susţin că o parte din vină o au şi autorităţile, care nu au urmărit cum sunt folosite fondurile pentru primele de stat în cazul băncilor pentru locuinţe. Valoarea prejudiciilor urmează să fie stabilită.