Dacă vă duceţi la restaurant, la coafor sau mergeţi cu taxiul şi lăsaţi bacşiş trebuie să primiţi neapărat bon fiscal. Tot de astăzi, firmele care nu au un registru în care să treacă banii cu care vin angajaţii la muncă riscă să fie amendate de ANAF cu până la 9.000 de lei. Registrul nu este însă o noutate. A mai existat în legislaţie în 2007-2008, însă a fost retras.
Reprezentanţii Antifraudă susţin că tocmai patronii au solicitat acest registru pentru a-şi controla mai strict angajaţii.
Pe de altă parte, reintroducerea caietului de bani a stârnit nemulţumiri în rândul comercianţilor, care se plâng că registrul introduce de fapt şi mai multă birocraţie costisitoare, potrivit Digi24.
Acum, angajaţii trebuie să completeze registrul de bani personali zilnic, la începutul programului de lucru, fără ştersături sau modificări şi fără să lase spaţii neutilizate.
În cazul unui control, tabelul va trebui prezentat inspectorilor ANAF, pentru ca aceştia să poată stabili clar care sunt banii angajaţilor şi care sunt câştigurile din casa de marcat, care nu au fost declarate.