Preţul petrolului a coborât luni sub pragul psihologic de 40 de dolari barilul iar cotaţia ţiţeiului de referinţă pe piaţa americană fiind pe cale să înregistreze cea mai lungă perioadă de declin săptămânal din 1986 încoace, după ce industria din China a raportat în luna august cea mai drastică scădere din ultimii şase ani şi jumătate. Cotaţia unui baril de ţiţei WTI cu livrare în octombrie a ajuns la 39,41 dolari, după ce scăzuse până la 39 de dolari, minima zilei. Petrolul Brent, referinţa europeană a petrolului, s-a devalorizat până la 44,55 dolari. La finele săptămânii trecute, în timpul şedinţei de tranzacţionare de la New York cotaţia a căzut sub 40 de dolari per baril, pentru prima dată în ultimii şase ani şi jumătate, dar a reuşit să încheie peste acest prag, la 40,45 dolari.
Teama marilor investitori, dar şi a ţărilor producătoare ar putea creşte şi mai mult pentru că la orizont se întrevăd două decizii care ar putea accentua ieftinirea ţiţeiului. Este vorba de o hotărâre istorică pe care Congresului Statelor Unite ar putea-o lua la începtul lunii viitoare, şi anume liberalizarea exporturilor americane de ţiţei, prin ridicarea celebrei restricţii din 1973. Conform The Wall Street Journal, Camera Reprezentanţilor va vota cel mai devreme în septembrie un act normativ de ridicare a interdicţiei de export ţiţei, iar Senatul se va pronunţa asupra măsurii la începutul anului viitor. Energy Report scrie că este posibil ca abrogarea embargoului de export să fie introdusă într-un proiect de act normativ care să modifice mai multe elemente de legislaţie din domeniul energetic sau într-un proiect de lege privind subvenţiile pentru sprijinirea energiei regenerabile, pentru a-i spori şansele de a trece la vot, cu suport bipartizan. Există 60% şanse ca interdicţia asupra exporturilor de ţiţei să fie abrogată în primul trimestru al anului viitor, consideră analiştii firmei de consultanţă Evercore ISI, citaţi de Bloomberg. Inundarea pieţelor mondiale cu ţiţei american, prima oară după 1973, va încuraja producţia internă şi va pune presiune asupra cotaţiilor internaţionale. De asemenea, benzina şi motorina se vor ieftini.
O a doua decizie care ar putea duce la o şi mai mare ieftinire a petrolului o reprezintă aşteptata majorare "cu orice preţ" a producţiei de ţiţei a Iranului, pentru a-şi apăra cota de piaţă. "Ne vom majora producţia de petrol cu orice cost şi nu avem nicio altă alternativă. Dacă Iranul nu îşi majorează imediat producţia de petrol, ne vom pierde cota de piaţă pentru totdeauna", a apreciat Bijan Namdar Zanganeh. Acesta a adăugat că Teheranul este în favoarea organizării unei reuniuni de urgenţă a OPEC, înaintea următoarei reuniuni ministeriale programate a avea loc la începutul lunii decembrie. "Iranul sprijină ideea unei reuniuni de urgenţă a OPEC, care ar fi eficientă în stoparea declinului preţului petrolului", a spus Bijan Namdar Zanganeh, ministrul iranian al Petrolului, citat de Bloomberg.
OPEC pompează în acest pe piaţă o cantitate de petrol apropiată de nivelul record, chiar dacă pieţele sunt supra aprovizionate. Barclays Plc estimează că în luna iulie OPEC a produs o cantitate de petrol de aproximativ 32,1 milioane barili pe zi, iar Arabia Saudită va continua să producă o cantitate de aproximativ 10 milioane de barili pe zi. În schimb, Iranul a produs în luna iulie o cantitate de 2,85 milioane barili pe zi, faţă de 3,6 milioane barili pe zi la finele lui 2011.
Scăderea continuă a cotaţiilor ţiţeiului loveşte din plin în statele dependente de exporturile de petrol, precum Venezuela, Algeria, Libia, Nigeria, Irak şi Rusia.
Scăderea bruscă a cotaţiilor ţiţeiului vine după raportul săptămânal al Energy Information Administration, care arată că stocurile de petrol au crescut cu 2,6 milioane de barili săptămâna trecută, deşi producţia a scăzut. Stocurile de petrol rămân în această perioadă la cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii 80 de ani. Preţurile la petrol au scăzut cu aproximativ 30% în ultimele săptămâni după ce pieţele continuă să lupte cu surplusurile, iar raportul de miercurea trecută arată că această problemă este departe de a fi rezolvată curând. Acum un an, preţul sărea de 100 de dolari per baril. Azi, producţia excedentară din SUA, problemele economiei chineze, decizia Băncii Centrale de la Beijing de a devaloriza yuan-ul, creşterea livrărilor OPEC, în condiţiile acordului nuclear cu Iranul, şi-au pus amprenta pe cotaţiile internaţionale ale ţiţeiului.Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), care deţine 40% din producţia mondială, a produs luna trecută cel mai mult în ultimii trei ani, pentru că Iranul a revenit la cel mai înalt nivel după 2012, an în care au fost consolidate sancţiunile internaţionale.