Un angajator din Arabia Saudită recrutează 33 de asistenţi medicali din România, cu cazare gratuită şi 1.800 de dolari pentru masă lunar.
De asemenea, angajatorul asigură şi biletul de avion dus-întors.
Printre condiţiile de angajare sunt studiile superioare de medicină, o experienţă minimă de şase ani, atitudine pozitivă, precum şi cunoştinţe bune de limba engleză. Totuşi, doritorii care nu cunosc bine limba engleză pot beneficia de cursuri pentru perfecţionarea limbii vorbite.
Printre atribuţiile asistenţilor medicali se numără: administrarea tratamentelor pe cale orală sau injectabilă, măsurarea şi monitorizarea funcţiilor vitale, testarea glicemiei, pansarea escarelor, oferirea primului ajutor în situaţii de urgenţă etc.
Salariile variază între 3.014 dolari pe lună, pentru asistenţii medicali, şi 5.539 dolari pe lună pentru postul de asistent-şef. Contractele de muncă se vor încheia pe o perioadă de minimum un an.