Herghelia Mangalia, cea mai mare din sud-estul Europei, vinde cai arabi pur sânge la preţuri incredibile. Cunoscătorii în domeniu spun că valoarea lor este de aproape 10 ori mai mare decât cea la care sunt vânduţi. Explicaţia este, însă, simplă: piaţa din România nu are deloc cunoştinţe în acest domeniu.

Negiavi este o iapă în vârstă de nouă ani, scoasă la vânzare de Herghelia Mangalia la un preţ între 4 - 5.000 de lei. Strămoşul ei a venit aici în 1936, de la herghelia Pompadour, din Franţa.

Din cei peste 110 cai pe care i-a scos la vânzare, doar 60 şi-au găsit stăpân. În condiţiile în care în Occident un astfel de exemplar poate costa peste 9.000 de euro. Din păcate, în România nu există o piaţă formată în acest domeniu.

Conform specialiştilor din 700.000 de cai în România, doar puţin peste 1% sunt cai de rasă.

Herghelia are, în total, 450 de cai şi  doar cei care trec testele de anduranţa, inteligenţă şi dresaj sunt scoşi la vânzare.

Herghelia de la Mangalia aparţine statului şi a fost înfiinţată în 1928, când armata a cedat Ministerului Agriculturii caii capturaţi din Ungaria, în 1919, în războiul româno-ungar. Regele Ferdinand a fost cel care a semnat decretul de înfiinţare, dar nu a mai apucat să o vadă finalizată.