Salonul Auto Moto (SAM) 2014 îşi aşteaptă vizitatorii, începând cu 2 aprilie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. În weekendul 5 – 6 aprilie, pe lângă zeci de maşini şi motociclete noi, spectaculoase vehicule unicat şi standuri cu piese şi accesorii, organizatorii au pregătit - în zona exterioară a expoziţiei - adevărate spectacole de drift şi burnout, parade moto şi retro, precum şi un generos spaţiu dedicat autoutilitarelor.
Pe lângă vehiculele expuse, toţi cei prezenţi la SAM 2014 vor avea ocazia să asiste la demonstraţii spectaculoase de drift şi burnout. Acestea vor fi susţinute de piloţi de renume, campioni de raliu şi aşi ai volanului. Titi Aur, de opt ori câştigător al Campionatului Naţional de Raliuri, Vali Porcişteanu, campion naţional absolut de raliuri în 2011 şi cel mai bine clasat pilot român în ultimii 5 ani şi Sorin Ene, pilot profesionist de drift, vicecampion naţional şi fondator al primei şcoli de drift din România vor uimi asistenţa cu talentul şi îndemânarea lor. Atât sâmbătă, 5 aprilie, cât şi duminică, 6 aprilie, în reprezentraţii succesive, Titi Aur, fondator al şcolii de conducere defensivă şi pilotaj, va invita norocoşii aflaţi în zona de drift a SAM să îl însoţească la bordul bolidului său în timpul demonstraţiilor.
Pasionaţii de tuning îşi vor putea expune vedetele pe două sau patru roţi în care au investit timp, bani şi suflet în spaţiul exterior special amenajat pentru ei în faţa Palatului Parlamentului, la doar câţiva paşi de zona rezervată spectacolelor de drift şi burnout. Organizatorii Salonului Auto Moto promit şi un concurs cu premii substanţiale, special dedicat posesorilor de maşini tunate şi motociclete. În weekendul 5-6 aprilie, odată cu achiziţionarea unui bilet de intrare, fiecare vizitator va primi şi trei taloane pe care va putea vota cea mai frumoasă maşină, cea mai frumoasă motocicletă şi, cum altfel, cea mai frumoasă hostess. La finalul expoziţiei vor fi anunţaţi câştigătorii cărora li se vor înmâna premii consistente.
SAM Bucureşti va avea loc între 2 şi 6 aprilie 2014. În Piaţa Constituţiei, pe o suprafaţă de circa 9.000 mp în spaţii interioare şi peste 30.000 mp în spaţii exterioare, îşi vor prezenta ofertele dealeri de automobile, motociclete şi scutere, componente auto-moto, piese de schimb, accesorii, tuning şi echipamente service auto-moto, precum şi companii de leasing şi asigurări.
În zilele de sâmbătă, 5 aprilie, şi duminică, 6 aprilie, circulaţia autovehiculelor pe Bulevardul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Naţiunile Unite, precum şi pe Bulevardul Unirii, în zona Pieţei Constituţiei, va fi oprită. Accesul vizitatorilor la SAM Bucureşti 2014 se va face numai prin Bulevardul Unirii.
Sursa: promotor.ro