Noi sancţiuni li se pregătesc şoferilor! Legea circulaţiei va suferi modificări, luni -12 august, în urma cărora şoferii vor fi aspru sancţionaţi. Potrivit noilor reguli, va fi taxată folosirea inadecvată a telefoanelor mobile de către conducătorii auto pe drumurile publice.
Potrivit proiectului, „în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.
Astfel, se va sancţiona cu 4 puncte de penalizare ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video.
De asemenea, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor.
Se sancţionează cu amenda prevazută în clasa a III-a de sancţiuni ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, aflat în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia.
Noile prevederi urmează să se aplice în termen de 60 de zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, perioadă în care Poliţia Rutieră trebuie să desfăşoare o campanie de informare în acest sens.
Codul Rutier: Se interzice folosirea cu mâinile, în orice mod, a telefonului
12 august 2019
- citeşte totul despre:
- telefon,
- volan,
- codul rutier,
- modificari,
- lege,
- gubvern
(535 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ford le cere proprietarilor a 350.000 de vehicule să le ducă la dealeri pentru reparaţii; 35.000 dintre acestea trebuie parcate în aer liber
(20 mai 2022)
32 vizualizări
Alţi români au rămas fără maşină în Bulgaria!Le-a fost furată din parcarea hotelului
(3 septembrie 2017)
699 vizualizări
Primul accident mortal cu o maşină Tesla aflată pe pilot automat
(1 iulie 2016)
154 vizualizări
Un facelift pentru Mercedes G-Klasse
(5 mai 2014)
86 vizualizări
Porsche deschide un centru de dezvoltare la Cluj
(16 martie 2016)
138 vizualizări
Cum îţi fură hotii maşina din faţa casei în MAI PUTIN DE UN MINUT
(28 noiembrie 2017)
909 vizualizări
Schimbări importante în legislaţie: toate camioanele trebuie echipate cu alcool tester şi cutie neagră
(28 ianuarie 2020)
69 vizualizări
Cum vezi dacă maşina ta are softul care păcăleşte testul de poluare
(3 octombrie 2015)
186 vizualizări
Românii nu se dau în vânt după autoturisme hibrid
(21 aprilie 2015)
393 vizualizări
Ce trebuie să ştii dacă poliţia îţi cere să-ţi deblochezi telefonul
(17 ianuarie 2019)
201 vizualizări
Ţara care vrea să scape de toate maşinile diesel
(24 aprilie 2017)
726 vizualizări
Audi recheamă în service 70.000 de unităţi pentru probleme la sistemul de frânare
(2 septembrie 2014)
120 vizualizări
Cod Rutier 2019. Cum poţi reduce perioada de suspendare a permisului auto. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti
(2 septembrie 2019)
159 vizualizări
Tesla a livrat primele 30 de Model 3 pentru care are deja 500.000 de comenzi
(30 iulie 2017)
387 vizualizări
Cum verifici online dacă un număr de înmatriculare este sau nu disponibil
(13 septembrie 2019)
3538 vizualizări
Dacia trece la un nou nivel în Italia – marca românească este la un pas de un moment fabulos
(23 august 2015)
75 vizualizări
ESP-ul va fi obligatoriu la maşinile noi vândute în UE
(5 noiembrie 2014)
115 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026






.jpg)



















