Din păcate, în cazul unui accident de maşină, există multe moduri în care ţi-ai putea pierde viaţa, dar cel puţin în cazul scufundărilor, poţi evita înecarea.
În cazul multor ştiri pe care le vezi la TV sau le citeşti online, mai ales când vine vorba de accidente, primul fluxul de gânduri care îţi vine în minte este că nu ţi s-ar putea întâmpla ţie. Conform statisticilor însă, probabilitatea să te scufunzi cu maşina în apă este mai mare decât crezi. Partea tristă este că, aproape de fiecare dată, nu există supravieţuitori.
Deşi ai fi tentat să pui mâna pe telefon în momentul în care te scufunzi cu maşina într-un lac, râu sau mare, un apel la 112 nu te salvează. Este foarte puţin probabil ca autorităţile să poată intervini în contextul în care ai mai puţin de un minut să-ţi salvezi viaţa. Soluţia ţine doar de tine şi a fost detaliată de curând de către un expert în scufundări.
În momentul în care un accident ţi-a aruncat maşina în apă sau dintr-o greşeală ai sărit în apă printr-un parapet, ai între 30 şi 60 de secunde până ţi se umple cu apă. Geoff Fahringer a arătat practic în clipul de mai jos cum îţi poţi salva viaţa şi, deşi este vital să ştii să înoţi, este mai important să ai prezenţă de spirit şi să fii cât se poate de rapid, mai ales când se află şi alte persoane în maşină.
Dacă maşina ţi-a ajuns în apă, nu încerca să deschizi uşa pentru că va fi imposibil. Presiunea este prea mare. Deschide geamul cât se poate de repede şi încearcă să ieşi pe geam. Spune-le celorlalţi aflaţi în maşină să facă acelaşi lucru. Eventual, ajută-ţi întâi copii de pe bancheta din spate şi scoate-i pe ei întâi pe geam. Dacă nu pierzi timpul, ai şanse mari ca toţi să fie în siguranţă.
Cum scapi dintr-o maşină care se scufundă: soluţia care ţi-ar putea salva viaţa
22 iulie 2019
(170 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Percheziţii în sedii BMW din Germania şi Austria într-o anchetă privind manipularea emisiilor diesel
(21 martie 2018)
73 vizualizări
Ţi-ai cumpărat Dacia Duster? Iată la ce probleme trebuie să te aştepţi!
(4 iunie 2019)
1159 vizualizări
Maserati va începe să producă primul său SUV, în 2015
(8 martie 2014)
72 vizualizări
Noua generaţie Honda
(19 iulie 2013)
65 vizualizări
Dubai-ul a testat cu succes primul taxi autonom zburător
(10 octombrie 2017)
164 vizualizări
Lovitură pentru constructorii auto: ce le pregăteşte Parlamentul European
(20 ianuarie 2020)
131 vizualizări
Poliţia Română dă startul amenzilor pentru lipsa anvelopelor de iarnă
(28 octombrie 2019)
78 vizualizări
Cum îţi pregăteşti maşina pentru iarnă. Sfaturi de la specialişti
(26 octombrie 2018)
73 vizualizări
Cum radiezi o maşină pe care o dai la REMAT pentru a obţine un ecotichet
(25 martie 2021)
919 vizualizări
Manual de şofat dedicat femeilor, în China
(7 noiembrie 2017)
609 vizualizări
Din cauza concurenţei germane, Nissan nu va mai produce modelul Primera
(28 septembrie 2014)
471 vizualizări
Sold out pentru un bolid de cinci milioane de euro
(27 august 2018)
406 vizualizări
VIDEO O şoferiţă din Bucureşti care depăşea pe linia de tramvai a produs clipul anului
(23 octombrie 2019)
192 vizualizări
A fost lansat noul Fiat 124 Spider. Cât costă roadsterul
(13 iunie 2016)
182 vizualizări
Noul şef Lotus se gândeşte să lanseze un SUV şi un sedan
(21 septembrie 2014)
117 vizualizări
Cum verifici online dacă un număr de înmatriculare este sau nu disponibil
(13 septembrie 2019)
3531 vizualizări
Renault Espace va folosi platforma lui Nissan Qashqai, în 2015
(4 iulie 2014)
199 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























