Aproape jumătate dintre maşinile noi vândute în primul semestru din 2019 în Norvegia au fost vehicule pur electrice, un nou nivel record, transmite Reuters.
Statul nordic se pregăteşte să renunţe până în 2025 la vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină.
Pentru reducerea poluării şi a emisiilor de carbon, Norvegia a introdus scutiri masive de taxe, iar utilizarea staţiilor de încărcare şi parcările din centrul oraşelor sunt gratuite, în timp ce liniile pentru autobuze pot fi folosite de maşinile electrice.
Astfel au crescut livrările de vehicule pur electrice produse de Tesla, Nissan, Hyundai şi BMW, scrie Agerpres.
Brandurile care nu oferă versiuni complet electrice, cum ar fi Ford şi Mercedes-Benz (divizia de lux a Daimler), se confruntă cu un declin al vânzărilor. Cele două companii au promis că vor lansa pe piaţa norvegiană vehicule pur electrice din 2020.
Federaţia Rutieră Norvegiană (NRF) a informat că maşinile electrice au reprezentat în primele şase luni din acest an 48,4% din totalul înmatriculărilor noi, de la 31,2% pe ansamblul anului trecut.
Autorităţile de la Oslo şi-au stabilit o ţintă ambiţioasă, de interzicere a vânzărilor de maşini noi pe benzină şi motorină până în 2025. Datele consolidează poziţia Norvegiei de lider global în vânzările de maşini electrice per capita.
Cel mai bine vândut model în Norvegia în primul semestru din 2019 a fost Model 3 de la Tesla. În iunie,Tesla a livrat 3.760 vehicule şi are o cotă de piaţă de 24,5% în statul scandinav. Majoritatea modelelor vândute au fost Model 3, în timp ce maşinile mai mari, Model S şi Model X, au avut vânzări mai reduse.
Într-un raport publicat recent de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) se arată că în 2017 cota de piaţă a vehiculelor pur electrice şi hibride era de 39% Norvegia, de 12% în Islanda şi de 6% în Suedia.