Giratoriul morţii” aşa cum este numită intrarea în Ploieşti dinspre Valea Prahovei va fi închisă începând de joi, 30 mai. Decizia a fost luată de autorităţi după ce zeci de accidente grave, multe dintre ele soldate cu morţi, s-au produs aici.

Deasemenea, un alt punct ”fierbinte” unde se produceau frecvent accidente grave, va fi închis. Este vorba despre intersecţia DN1 cu drumul care duce spre comuna Buda.

Conform unui comunicat al IJP Prahova, în perioada de 29-30 mai a.c., în intervalul orar 09.00-17.00, pe DN1- E60, în zonele intersecţiilor DN1 cu Buda şi Metro, se vor efectua lucrări de montare a separatoarelor de sens, tip "New Jersey".

Astfel, începând de joi, 30 mai, şoferii vor intra în Ploieşti prin noua poartă de intrare în oraş, tot un sens giratoriu, amenajat în zona depozitelor de bricolaj. Noul sens giratoriu pe unde se intră în Ploieşti din data de 30 mai .

Poliţia anunţă că şi pe DN1A, în zona km 79+194m, se vor efectua lucrări, iar ciruclaţia va fi deviată. ”Pe pasarela ce traversează magistrala C.F.R. 500, se vor efectua lucrări de demolare a structurii tip consolă, aferentă trotuarului de pe partea dreaptă a sensului de mers Bucureşti către Braşov, pe o lungime de 50m. Astfel, pentru prevenirea accidentelor cât şi a ambuteiajelor pe acest sector de drum, în acea perioadă, traficul va fi deviat pe rute ocolitoare”, potrivit IJP Prahova.

Sursa : adevarul.ro