Taxa aplicată pe viitoarea autostradă de pe Valea Prahovei va fi, raportată la puterea de cumpărare a românilor, mai mare faţă de cele percepute pe majoritatea autostrăzilor din fostele ţări comuniste.
Cu un tarif pentru automobile de 6,3 euro, fără TVA, la suta de kilometri, circulaţia pe autostrada Ploieşti-Braşov va fi un lux pentru majoritatea românilor. Oricum tarifele cunt comparabile cu cele aplicate în alte ţări din centrul sau estul Europei unde veniturile sunt mai mari.
Tarifele în Polonia variază în plaja de 4-6 euro pe suta de kilometri. Spre exemplu parcurgerea distanţei Rusoci (Gdansk) – Nowa Wies (Torun), 150 de kilometri costă 30 de zloţi, adică 20 de zloţi la suta de kilometri, echivalentul a 4,65 euro pe suta de kilometri, mult mai puţin decât pe Valea Prahovei, unde tariful este de 6,4 euro, fără TVA. Veniturile medii nete lunare sunt de 763 euro, mult peste nivelul din România, de 589 de euro.
Cu toate acestea Comisia Naţională de Prognoză care propune nivelul de 6,3 euro, fără TVA, la suta de kilometri susţine că taxa din România este comparabilă cu media europeană.
O autostradă ceva mai scumpă în Polonia este cea care pleacă de la graniţa cu Germania la Swiecko şi ajunge la Konin (centrul Poloniei). Parcurgerea distanţei de 270 de kilometri se face contra unei taxe de 75 de zloţi, adică 6,4 euro pe suta de kilometri.
Parcurgerea unei autostrăzi scurte, cum ar fi cea de 110 kilometri dintre Konin şi Strykow, costă 10 zloţi, adică 9 zloţi la suta de kilometri, echivalentul a 2,09 euro.
Croaţia are autostrăzi ceva mai scumpe. Aici cu zece euro, adică aproximativ 77 de kuna, se poate merge pe autostrada A1 de la Zagreb la Rijeka, adică 161 kilometri. Aceasta înseamnă 6,25 de euro pe suta de kilometri. Pentru autostrada A3, de la Zagreb la Osijek, 245 de kilometri de autostradă, tariful este de 135 de kuna adică 55 de kuna la suta de kilometri, echivalentul a 7,4 euro la suta de kilometri. Autostrada A4, Zagreb – Gorikan, 93 de kilometri costă 47 de kuna, ceea ce duce în final la un preţ de 6,8 euro la suta de kilometri. Salariul mediu net în această ţară este însă de 858 de euro peste cel din România de 589 de euro.
În Serbia pentru distanţa de aproximativ 200 de kilometri din Aleksinac şi Belgrad se percepe 6 euro deci de două ori mai puţin decât în România.
Acestea sunt singurele ţări foste comuniste care folosesc taxa de autostradă. Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia dar şi Austria folosesc sistemul vinietei, similar celui aplicat în România la parcurgerea drumurilor naţionale. Spre exemplu după ce plăteşte 60 de euro, un ceh poate parcurge întreaga reţea de autostrăzi a acestei ţări care are 1.250 de kilometri, cu aproximativ 50% mai mult decât România. Informaţiile au fost obţinute de pe situl tolls.eu.
Autostrada de pe Valea Prahovei va fi mai scumpă inclusiv faţă de autostrăzi din Grecia. Potrivit sitului sixt.co.uk, parcurgerea diustanţei Thessaloniki (estul Greciei)- Grevena (nord centrul Greciei), respectiv a unei distanţe de 152 de kilometri, costă 2,8 euro.
Tarifele din România vor putea fi indexate. ”Taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcurşi este limitata la 6,3 euro, fără TVA, şi poate fi supus indexării la data de 01 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcţie de distanţa parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria LGV se plăteşte, pentru fiecare 100 km autostradă 8,82 euro fără TVA, iar pentru un HGV şi un bus se plăteşte 12,6 euro fără TVA. Nivelul tarifelor pentru fiecare categorie de vehicul este aproximativ la media taxelor statelor din Uniunea Europeană”, susţine Comisia de Prognoză
Taxa pe autostrada Ploieşti - Braşov, printre cele mai mari din Europa centrală şi de est
6 septembrie 2018
- citeşte totul despre:
- taxa,
- autostrada,
- scumpa,
- valea prahovei,
- romani,
- europa
(354 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Vânzătorii de maşini, obligaţi să obţină certificatul Auto-Pass de la RAR. Adio modificarii kilometrajului
(9 februarie 2024)
92 vizualizări
Audi recheamă în service 850.000 de autovehicule diesel!
(21 iulie 2017)
462 vizualizări
Cel mai sărac preşedinte din lume are ofertă de 1 milion de dolari pentru Beetle-ul său fabricat în 1987
(7 noiembrie 2015)
93 vizualizări
Honda diversifică gama SUV-urilor
(24 martie 2016)
58 vizualizări
Audi va lansa o nouă variantă de caroserie în gama TT
(13 septembrie 2014)
91 vizualizări
Dacia Logan este cel mai vândut model Renault în afara Europei
(4 august 2016)
242 vizualizări
Dacia are două modele în topul celor mai „vânate” maşini second hand din Marea Britanie
(24 august 2015)
71 vizualizări
Jaguar ţine secret noul său concept de crossover C-X17
(3 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
98 vizualizări
Plafonul maxim plătit de autorităţi pentru autoturisme ecologice a fost majorat la 35.000 de euro, aproape dublu faţă de cel stabilit iniţial
(24 martie 2018)
237 vizualizări
Daimler a demarat construcţia noii uzine de la Sebeş
(7 aprilie 2014)
85 vizualizări
Lexus RC F este rivalul japonez pentru BMW M4 Coupe
(7 decembrie 2014)
189 vizualizări
Lista ţărilor care vor să interzică maşinile pe benzină şi diesel, în următorii ani
(28 decembrie 2020)
418 vizualizări
BMW vrea să producă un sedan din Seria 1 cu tracţiune pe faţă
(27 septembrie 2013)
108 vizualizări
Goodyear a prezentat o anvelopă cu senzori, care se adaptează la condiţiile de drum
(14 martie 2017)
223 vizualizări
Volkswagen a oprit livrările unui model din cauza noxelor excesive
(10 decembrie 2017)
434 vizualizări
Volkswagen continuă investiţiile în Rusia, în ciuda sancţiunilor UE
(22 martie 2014)
110 vizualizări
Noul Nissan Navara (NP300), pregătit pentru lansarea în Europa
(26 august 2015)
55 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Brebu- un castel necunoscut!
Publicat la data de 27 august 2026
-
Un brand al oraşului: Restaurantul lui Gherea din Gara Ploieşti
Publicat la data de 27 august 2026
-
Revanşa lui Jose Mourinho: Ce şanse are The Special One să câştige titlul cu Real Madrid?
Publicat la data de 29 august 2026
-
Când hainele spun mai mult decât cuvintele despre stilul tău de viaţă
Publicat la data de 27 august 2026

























