O decapotabilă specială, cu preţ de catalog 300.000 euro, fără TVA, a intrat în colecţia omului de afaceri Ion Ţiriac. Maşina comandată de tenismen pentru colecţia personală este chiar prima din seria limitată la 300 de unităţi a acestui model, inscripţia 1 of 300 fiind vizibilă pe tunelul median, dar şi pe cele patru genţi din piele care vin la pachet cu maşina. Prezentată presei într-un eveniment la care a participat şi Ion Ţiriac, maşina dezvăluie tetiere inscripţionate cu Ţiriac Collection, fiind eminamente rezervată colecţiei, ca investiţie. Ţiriac a cumpărat şi un al doilea exemplar (al cărui număr de ordine nu a fost dezvăluit) pe care îl şi conduce din când în când.
Evident, modelul Mercedes-Maybach S 650 Cabriolet 1 of 300 este numai unul, iar Ion Ţiriac şi l-a rezervat pentru colecţia personală deschisă şi publicului. Celălalt exemplar, al cărui număr nu a fost dezvăluit, este una dintre maşinile „de uzură” ale milionarului român.
„Aceasta nu e înmatriculată, sper! (…) Am luat-o ca investiţie. Dar mai am una pe care o şi conduc”, a spus Ţiriac jurnaliştilor prezenţi la eveniment. El şi-a reafirmat pasiunea pentru Mercedes-Benz, maşinile acestei mărci având o prezenţă impresionantă în colecţia sa.
Parte a unei serii limitate de doar 300 de exemplare, S 650 Cabriolet este prima decapotabilă produsă sub marca Mercedes-Maybach. Practic, de la eliminarea Maybach ca marcă de sine stătătoare de pe piaţă, cele mai luxoase modele Daimler poartă numele Mercedes-Maybach (deci nu Mercedes-Benz), iar cele mai sportive se numesc Mercedes-AMG.
Modelul Mercedes-Maybach S 650 este derivat din Clasa S Cabriolet, dar cu finisaje mai luxoase şi motor V12. Caracteristicile exclusiviste Mercedes-Maybach includ o nouă bara de protecţie frontală, cu secţiunea inferioară modernizată, precum şi numeroase piese cromate, pentru a spori vizibil caracterul luxos al maşinii. Emblema Maybach este prezentă într-un mod discret şi elegant pe aripa autovehiculului.
Alte elemente speciale de la exterior includ roţile forjate Maybach de înaltă calitate, de 20 inch, cu design special şi finisaj în două culori.
Interiorul realizat complet din piele aduce în producţia de serie câteva dintre ideile vizionare ale maşinii de prezentare Concept S Class Coupe (Frankfurt 2013) precum „liniile fluide” dinamice prezente pe tapiţeria scaunelor. Acest model al tapiţeriei este realizat cu ajutorul perforaţiilor progresive.
Toate extraopţiunile din Clasa S Cabriolet vin standard la Mercedes-Maybach S 650 Cabriolet, inclusiv AIRCAP, AIRSCARF şi farurile cu inserţii Swarovski. În plus, Mercedes-Maybach S 650 Cabriolet este însoţit de un set de bagaje de călătorie exclusiviste aparţinând liniei Maybach – Icons of Luxury.
Maşina este echipată cu un motor V12 biturbo cu capacitate cilindrică de 6 litri care generează 630 CP.
Ţiriac Collection este prima galerie auto personală din România deschisă publicului, care reuneşte modele auto şi moto emblematice, atât clasice, produse începând cu anul 1899, cât şi de ultimă generaţie, aparţinând celor mai importanţi producători auto din lume.
Programul de vizitare pentru publicul larg este de vineri până duminică, în intervalul orar 10:00-19:00.
În plus, galeria a lansat de curând o aplicaţie proprie pentru smartphone, disponibilă pentru sistemele de operare Android şi iOS.
Mercedes-Maybach S 650 Cabriolet cu numarul 1 din 300 a intrat in colectia lui Tiriac
23 ianuarie 2018
- citeşte totul despre:
- decapotabila,
- mercedes,
- maybach,
- tiriac,
- colectie
(181 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
BMW îşi păstrează supremaţia pe piaţa premium
(9 ianuarie 2015)
95 vizualizări
Porsche-ul "psihedelic" al lui Janis Joplin,vândut cu 1,8 mil. de dolari
(14 decembrie 2015)
60 vizualizări
Industria auto de lux din Japonia se zbate in umbra germanilor
(9 februarie 2016)
283 vizualizări
Cadillacul decapotabil al fostului lider argentinian Juan Domingo Peron, piesă de muzeu
(2 februarie 2018)
419 vizualizări
Golf 7 facelift primeşte motorul pe benzină de 1.5 litri şi 130 de cai
(14 august 2017)
784 vizualizări
Carlos Ghosn: Nu suntem mulţumiţi de vânzările modelului Dacia Lodgy
(4 octombrie 2014)
105 vizualizări
Ferrari de catifea
(7 iulie 2013 - Cristina IANCU)
182 vizualizări
Rechemarea maşinilor Toyota continuă în România: 28.000 de vehicule sunt aşteptate în service pentru probleme cu airbag-ul
(13 aprilie 2018)
186 vizualizări
Cum arată noul SUV Dacia Duster
(31 august 2017)
97 vizualizări
Primul exemplar BMW M1 din 1977 scos la vânzare pe Ebay
(13 februarie 2017)
131 vizualizări
Aplicaţia care îţi spune când să te urci în maşină ca să ajungi la timp
(18 martie 2016)
88 vizualizări
Mazda MX-5 a ajuns la a patra generaţie
(6 septembrie 2014)
83 vizualizări
Când va putea fi cumpărată prima maşină zburătoare
(15 martie 2017)
480 vizualizări
Modificări ale examenului pentru permisul auto
(29 iunie 2017)
237 vizualizări
Datsun, reloaded
(15 iulie 2013)
73 vizualizări
40 de ani de Volkswagen Passat
(26 iulie 2013)
114 vizualizări
Ferrari F60, o ediţie limitată, doar pentru americani
(11 octombrie 2014)
119 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























