Rovinieta este una dintre taxele care aduce mulţi bani la stat, iar evitarea ei îţi aduce dă ţie un tun în fondul de cheltuieli anuale cu maşina, iar statului, şi mai mulţi bani.

Chiar dacă are preţuri rezonabile şi ai opţiune chiar şi pe o săptămână , sunt unii care spun că până “colo” nu se pune şi că nu sunt camere. Ei, bine, iată că toată ţara e împânzită cu camere antrenate să depisteze şoferii care ies din localitatea de înamtriculare şi circulă pe drumurile publice fără să plătească vinieta pentru România.

Cele mai multe puncte fixe de control sunt pe Drumul Naţional 1 (Timişul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Şercaia, Oşorhei, Bărcăneşti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobeşti, Nicolae Bălcescu, Moţca, Mărăcineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Coşoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlaşca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sângeorgiu de Mureş, Gârleni, Călugăreni). Pentru autostrăzi, camerele video sunt la Petreşti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3).

Independent de cele 74 camere rovinieta, CNADNR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) administrează alte 14 puncte de control mobile, divizate între cele şapte Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri din subordinea instituţiei.

Amenzile pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă sunt cuprinse între 250 şi 4.500 de lei. Pentru autoturisme rovinieta costă, în funcţie de perioada de valabilitate, 3 euro (7 zile), 7 euro (30 de zile), 13 euro (90 de zile) şi 28 de euro (12 luni).

SURSA: Avocatnet.ro