Ministrul Finanţelor bavarez, Markus Söder, anunţat intenţia landului Bavaria de a da în judecată producătorul auto Volkswagen Group. Acesta susţine că va cere daune grupului pentru că tot scandalul diesel a provocat pierderi fondului de pensii bavarez. Bavaria, statul unde se află companii germane mari, precum BMW, Siemens şi Allianz, ar fi primul dintre cele 16 landuri care ar intenta o acţiune în justiţie împotriva VW, în acest scandal “Fondul de pensii va depune o acţiune prin care va cere despăgubiri.
Ne-am luat angajamentul în faţa angajaţilor noştri. Este vorba de drepturi”, a spus Söder, citat de Des Spiegel. Potrivit DPA, fondul de pensii din Bavaria va da în judecată VW în septembrie, la un tribunal regional din Braunschweig, în apropiere de sediul central al VW din Wolfsburg. Motivarea deciziei de acţionare în judecată a grupului auto o reprezintă deprecierea masivă a acţiunilor VW după ce în septembrie 2015 a izbucnit scandalul trucării valorilor emisiilor poluate cu ajutorul unui soft.
Pe parcursul a aproape unui an de zile, titlurile VW au scăzut cu mai mult de 40%. Fondul de pensii bavarez a investit în 58.000 de acţiuni preferenţiale de la VW iar pierderea din deprecierea acţiunilor VW este estimată la 800.000 de euro. Reprezentanţii VW au refuzat să comenteze. Cei mai mari acţionari ai Volkswagen sunt compania holding Porsche SE, landul german Saxonia Inferioară (unde se află şi sediul central al companiei auto) şi un fond de investiţii din Qatar.
În 2007, Saxonia Inferioară a cumpărat acţiuni Volkswagen în valoare de 41 de milioane de euro pentru a-şi menţine participaţia la 20%, în urma căreia îşi păstrează nivelul maxim al drepturilor de vot. Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009 - 2010, când a adus la service peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie.