Audi A1 va primi o generaţie nouă în 2018 care se va evidenţia prin spaţiul mai mare din interior, însă modelul german de oraş ar putea "pierde" motorizările diesel.

Audi A1 este modelul pe care constructorul de la Ingolstadt îl propune pentru oraş începând din 2010, iar o nouă generaţie urmează să fie lansată în 2018.

Chiar dacă între cele două generaţii vor trece nu mai puţin de 8 ani, Audi nu pregăteşte schimbări majore din punct de vedere al designului, cu atât mai mult cu cât acesta este considerat suficient de atractiv pentru publicul ţintă. În schimb, germanii vor pune accentul în special pe confortul pasagerilor, iar pentru acest lucru vor creşte lungimea modelului la aproximativ 4 metri.

De spaţiul suplimentar vor beneficia în special pasagerii din spate, iar modelul va fi oferit în continuare atât în versiune cu 3 uşi, cât şi în varianta Sportback cu 5 uşi.

Aceasta nu va fi însă singura noutate majoră de la interior, întrucât A1 va renunţa la instrumentele de bord clasice în favoarea ecranului de 12.3 inch, numit Virtual Cockpit. În plus, va exista şi un al doilea ecran care va înlocui practic consola centrală, iar acesta ar putea avea şi funcţie touch.

Marea surprinză ar putea veni însă la capitolul motorizări. Audi nu a decis încă dacă va oferi viitorul A1 şi cu motoare diesel, întrucât analizează posibilitatea de a renunţa la ele din cauza costurilor mai mari şi a tehnologiei complexe.

 

Automarket.ro