O anchetă asupra emisiilor poluante ale automobilelor echipate cu motoare diesel care circulă în prezent în Germania a scos în evidenţă o serie de nereguli la 16 mărci auto, printre care se numără şi Renault şi Dacia alături de cele cinci mărci germane, a declarat vineri ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, informează AFP.

După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, Guvernul german a ordonat efectuarea de teste de emisii la toatele modelele de autovehicule aflate în prezent în circulaţie în Germania. Testele au fost realizate în cursul ultimelor luni iar rezultatele au fost comunicate vineri de ministrul german al Transporturilor.

Potrivit lui Alexander Dobrindt, cele 16 mărci auto la care au fost descoperite nereguli sunt: Alfa Romeo, Chevrolet, Dacia, Fiat, Hyundai, Jaguar, Jeep, Landrover, Nissan, Renault şi Suzuki, alături de mărcile auto germane Opel, Volkswagen, Porsche, Audi şi Mercedes. Cu toate acestea, Dobrindt a subliniat că niciuna din neregulile constate nu a scos în evidenţă un fals de amploarea celui de la Volkswagen, care a echipat motoarele diesel cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare.

AFP precizează că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau pagubelor produse motorului.

În consecinţă, Guvernul german a cerut constructorilor să revizuiască acest mecanism. De asemenea, Alexander Dobrindt a cerut o adaptare a normelor europene „pentru a putea fi făcută mai uşor diferenţa între mecanismele autorizate şi cele care nu sunt autorizate”.

La fel ca şi în Germania, şi alte ţări au demarat anchete în urma scandalului de la Volkswagen. Ancheta din Marea Britanie a ajuns la rezultate similare, identificând depăşiri frecvente ale plafoanelor de emisii, dar nu şi o falsificare cum s-a întâmplat la Volkswagen, în timp ce în cazul unor state precum Franţa sau Italia, concluziile anchetelor nu sunt încă disponibile.