BMW şi Toyota domină autoritar clasamentul mondial la capitolul Google Search. Cele două mărci sunt preferate în 117 ţări atunci când vine vorba de căutări pe internet. Volkswagen este câştigătoare în căutările online din România.
Un studiu realizat de CarWow cu ajutorul Google ne arată cum stă fiecare ţară a lumii atunci când vine vorba despre căutările mărcilor auto pe internet. Este, dacă vreţi, un exerciţiu interesant care subliniază popularitatea fiecărui brand auto în anumite zone, fără a ţine cont de caracterul pieţelor respective. Altfel spus, în cazul căutărilor pe Google nu putem lua în considerare starea pieţei respective sau caracterul nou/second-hand al maşinilor, ci pur şi simplu nivelul atracţiei pe care-l au brandurile auto asupra locuitorilor unei ţări sau ai alteia.
Rezultatele sunt foarte interesante. Dacă în România Volkswagen domină căutările pe net, luând faţa "mărcii naţionale" Dacia, observăm că BMW este liderul incontestabil al căutărilor online, cu 61 de ţări în care bavarezii câştigă acest top inedit. Pe locul al doilea vine Toyota, brand care-şi arogă merite interesante în SUA şi Canada, dar şi în Australia şi în majoritatea ţărilor centrafricane, acolo unde pick-up-urile dezvoltate de marca japoneză reprezintă principalele metode de "motorizare" pe patru roţi.
Printre curiozităţile scoase la iveală de acest top se numără prezenţa Tesla în vârful căutărilor online din China, cea mai mare piaţă auto a lumii, marca electrică americană fiind şi preferata norvegienilor. Hyundai se află pe locul al treilea la capitolul popularitate la nivel mondial, adunând 14 ţări de interes, implicit Cehia şi Slovacia, zone în care Skoda domină clar vânzările. În sfârşit, cea mai interesantă situaţie de pe harta mondială este, fără îndoială, prezenţa Bugatti în vârful căutărilor Google din Niger.