Caroseria maşinii tale suportă în timpul mersului impactul cu o mulţime de particule care pot afecta vopseaua în timp. Prin urmare, ceara este soluţia ideală ca s-o protejezi, dar mulţi şoferi n-o mai aplică şi în sezonul rece.
Şi e cea mai mare greşeală. Dacă există o perioadă din an când trebuie neapărat să ceruieşti caroseria maşinii, atunci este iarna. Nu doar primăvara şi vara, când ţi se pare că e mai puţină mizerie. Evident că-ţi place să-ţi vezi propria reflexie pe caroserie în zilele însorite de vară şi ai mari şanse să se păstreze astfel mult timp, pentru că plouă mai puţin sau deloc.
Totuşi, iarna trebuie să acorzi cea mai mare atenţie protejării caroseriei. Multe spălătorii auto au început să folosească ceară în soluţiile cu care-ţi curăţă automobilul, dar nu este eficientă.
Cel mai bine este să-ţi cumperi tu, separat, un tub sau o sticlă de ceară (preferabil una specializată pe culoare, nu universală) şi să lustruieşti toată suprafaţa caroseriei care este acoperită cu vopsea.
Cum se face că tocmai iarna, când maşina e mai mult murdară, are nevoie de ceară? Păi, dintr-un motiv oarecum evident: toţi factorii de mediu şi particulele care se depun pe ea. Ceara acţionează ca o “haină” de iarnă pentru caroserie, un strat protector care scade riscul de zgârieturi şi de coroziune.
Materialul antiderapant, mai ales sarea, care se aruncă pe şosele pentru a spori siguranţa la condus, este foarte nociv pentru caroserie. Sarea are efect coroziv şi dacă pătrunde alături de apă în anumiţi “pori”, acolo se poate dezvolta rugina cu timpul. Aceşti “pori” nu sunt vizibili cu ochiul liber (la început), dar pot fi acoperiţi cu ceară.
În plus, aceasta te va ajuta să-ţi deszăpezeşti maşina mai uşor, iar gheaţa nu se va mai lipi direct de vopsea. Când vehiculul este cald, fulgii de zăpadă nu se mai acumulează pe caroserie, se topesc, dar apa se poate strânge în picături pe capotă şi restul maşinii. Cert este că vei avea siguranţa că n-o zgârii atunci când dai zăpada de pe ea cu o perie.
Da, ceruirea maşinii este o corvoadă iarna, mai ales când locuieşti şi te deplasezi zilnic prin Bucureşti. Odată ce ai ieşit de la spălătorie, automobilul se murdăreşte iar în primele zece minute.
Mocirla de pe străzi ajunge constant pe automobil, de aceea mulţi şoferi preferă să-şi spele maşinile înainte de Crăciun sau de Anul Nou, dar apoi, abia pe la primăvară mai merg la spălătorie.
Ca să menţii caroseria curată şi să o poţi proteja cu ceară iarna, ar trebui să o speli aproape săptămânal. Doar aşa te asiguri că vopseaua se va menţine ca nouă cel puţin cinci ani de la data fabricaţiei. Nici nu trebuie să dai bani la spălătorie, pentru că o poţi curăţa şi cerui chiar tu.
Temperaturile scăzute afectează şi ele calitatea vopselei. Cu cât diferenţele termice dintre noapte şi zi sunt mai mari, cu atât rişti să pierzi luciul iniţial al caroseriei. O ceară de calitate tinde să prevină distrugerea prematură a vopselei.