Scandalul emisiilor are efect limitat asupra vânzărilor Volkswagen, arată datele pentru octombrie. Vânzările grupului au scăzut cu doar 0,8% în Europa, iar marca Volkswagen nici măcar nu a fost afectată. Cele mai mari pierderi au înregistrat Skoda şi Seat.
Volkswagen primeşte primul semnal că va putea gestiona cel mai mare scandal din istoria sa. În luna octombrie, vânzările grupului pe piaţa europeană au scăzut cu doar 0,8%. E drept, pe o piaţă care a crescut cu 2,7 procente. Pierde ceva cotă de piaţă, dar declinul nu e dramatic. De la 26%, cât avea anul trecut în Europa, a scăzut la 25%. Motivul principal al declinului însă ar putea să nu fie scandalul, fiindcă vânzările mărcii Volkswagen au scăzut cu doar 0,4%, în vreme ce alte marci din grup au mers mai prost.
Seat a livrat cu 11% mai puţine maşini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar Skoda, cu aproape 3% mai puţine.
Mărcile premium ale Volkswagen au mers chiar în sus: Audi a avansat sănătos, iar Porsche, de-a dreptul spectaculos, cu vânzări cu 13% mai mari.