Dacia a confirmat producţia a 500 de unităţi Duster Pick-Up pentru clientul OMV Petrom. Acestea sunt transformate de carosierul Romturingia în colaborare cu inginerii de la Renault Technologie Roumanie. Pentru moment, nu există şi o versiune oferită pentru publicul larg. Dacia Duster Pick-Up, a doua versiune de caroserie a modelului off-road din Mioveni, a fost prezentată oficială de reprezentanţii mărcii româneşti în compania unicului client al acesteia. Cei de la OMV Petrom au semnat un parteneriat cu Dacia şi cu Romturingia pentru a cumpăra 500 de unităţi Duster Pick-Up. Toate cele 500 de unităţi sunt derivate din versiunea 4x4 de serie şi sunt echipate cu motorul 1.5 dCi de 110 CP. Ele oferă un interior cu cabină simplă, cu două locuri, lunetă protejată de un grilaj şi o caroserie ranforsată exterior. Bena poate să transporte o încărcătură de până la 450 de kilograme şi are o lungime de 1.7 metri. Cu toate că Duster devine Pick-Up în mâinile celor de la Romturingia, conversia este omologată oficial de RAR cu sprijinul Grupului Renault şi carosierul din Câmpulung Muscel a fost ales special de Dacia datorită colaborării longevive şi a experienţei în domeniu. Cei de la Renault Tehnologie Roumanie s-au ocupat de partea de proiectare a acestui vehicul, pe când execuţia este 100% sarcina Romturingia. Primele prototipuri Duster Pick-Up au fost finalizate la sfârşitul anului 2012 şi au fost omologate pentru drumurile publice încă de atunci. Cele 500 de exemplare Duster Pick-Up vor fi ale versiunii facelift a lui Duster, deci Petrom ar putea să comande inclusiv sistemul de navigaţie Media Nav pentru urmaşul lui Dacia Papuc 4x4. Între timp, publicul larg nu va putea comanda această versiune a lui Duster de la niciun concesionar Dacia, dar reprezentanţii companiei nu au specificat nicio interdicţie de a personaliza un exemplar existent sau viitor cu ajutorul carosierului specializat, mai ales că există deja o omologare tip la RAR pentru obţinerea dreptului de circulaţie, aceasta din urmă fiind valabilă la nivel european datorită apartenenţei ţării noastre la Uniunea Europeană. Costul unui Duster Pick-Up nu a fost precizat, dar conversia costă aproximativ 3.000 de euro, potrivit reprezentanţilor Dacia.
Singura problemă în obţinerea unui Duster Pick-Up în 2015 de la Romturingia ţine de timpul necesar finalizării celor 500 de unităţi, compania respectivă având puţin peste 100 de angajaţi şi fiind contractată de OMV pentru să livreze restul de 490 maşini până la sfârşitul lui 2015. Pentru câteva mii de euro în plus, companiile specializate din România i-ar putea oferi clientului şi elemente suplimentare pentru off-road, cum ar fi un troliu şi alte accesorii specializate, indiferent că are un Duster standard sau un Duster Pick-Up. Singura soluţie pentru ca o persoană fizică să obţină un Dacia Duster Pick-Up din lotul de 500 este aşteptarea momentului în care OMV Petrom să-şi schimbe flota şi să vândă aceste unităţi unor dealeri specializaţi în revânzarea autovehiculelor folosite de societăţi şi ca persoana fizică să-l cumpere de la aceştia.
Sursa: Automarket.ro