Conducerea Ferrari renunţă la producţia exclusivistă şi vrea să-şi extindă producţia doar pentru obţinerea unui profit mai mare, potrivit Automarket. Sergio Marchine vrea să crească producţia de modele Ferrari până la 10.000 de unităţi pe an după plecarea actualului preşedinte Luca di Montezemolo. Una din principalele neînţelegeri între preşedintele Ferrari Luca di Montezemolo şi CEO-ul grupului Fiat Sergio Marchionne a fost legată de numărul de automobile produse de Ferrari. Montezemolo a preferat să menţină producţia la o cifră redusă de doar 6000 - 7000 unităţi anual pentru a păstra exclusivitatea mărcii, în timp ce Marchionne a dorit mereu creşterea producţiei pentru a creşte implicit şi profitul. Acum că Montezemolo şi-a anunţat plecarea, nu a durat prea mult până Marchionne a deschis public subiectul creşterii producţiei la Ferrari. Vorbind la un eveniment din Italia, Marchionne a declarat că este necesară creşterea producţiei de modele Ferrari pentru că piaţa pentru automobilele sportive de lux a crescut. „Lista de aşteptare pentru un Ferrari este lungă şi clienţii s-au plictisit să aştepte atât de mult“, a spus Marchionne. Şeful grupului Fiat Chrysler nu a vrut să declare câte unităţi va produce Ferrari anual, dar în trecut a indicat de mai multe ori că Ferrari ar trebui să producă 10.000 de unităţi anual.  Noul plan contrastează puternic cu sistemul lui Montezemolo care nu dorea ca Ferrari să producă mai mult de 7.000 de automobile pe an pentru a păstra exclusivitatea mărcii. Ideea poate satisface nevoile financiare pentru moment ale companiei, şi este posibil ca în anii următori, cu astfel de gândire mercantilistă, producţia Ferrari să tot crească în dauna calităţii, atenţiei acordate la asamblare etc. Există riscul ca în viitor Ferrari să devină brand banal al unor maşini sport tot mai ieftine.