Primele imagini oficiale ale noului Land Rover Discovery Sport au fost publicate pe internet. Modelul preia numeroase trăsături de la conceptul Discovery Vision şi se mândreşte cu noile motoare Ingenium şi cu un interior cu şapte locuri. Land Rover Discovery Sport, înlocuitorul lui Freelander, a debutat cu o lună înainte de prezentarea de la Salonul Auto de la Paris. Discovery Sport este un SUV cu şapte locuri care reprezintă noua strategie de restructurare a mărcii britanice. Pe lângă platformă nouă şi design-ul proaspăt, Discovery Sport se bucură şi de gama nouă de motorizări Ingenium a concernului Jaguar Land Rover, prima dezvoltată in-house de la zero după despărţirea de Ford. Aspectul exterior al lui Discovery Sport este inspirat din conceptul Discovery Vision, prezentat de englezi la ediţia din acest an a Salonului Auto de la New York, pe când versiunea de serie îşi va face apariţia în ianuarie 2015.

Modelul poartă denumirea internă L550 şi va fi oferit atât în configuraţie cu tracţiune faţă, cât şi în configuraţie cu tracţiune integrală. Configuraţia specială a interiorului le-a permis celor de la Land Rover să ofere o maşină cu şapte locuri care să nu fie mai mare decât un alt model din segment cu cinci locuri. A treia banchetă se pliază în podea şi lasă în spate un portbagaj aproape plat, iar cea de-a doua banchetă este fracţionabilă 60:40 pentru mai multă modularitate şi poate să fie şi glisată faţă-spate pentru a varia nivelul de spaţiu oferit ocupanţilor.

Două motorizări au fost anunţate în gamă la momentul lansării: o unitate de 2.0 litri şi 240 CP, alimentată cu benzină, alături de un motor diesel SD4 de 2.2 litri şi 190 CP. Cel din urmă poate fi comandat şi cu o cutie manuală în şase trepte, pe când unitatea alimentată cu benzină este oferită doar în compania transmisiei automate ZF cu nouă trepte, oferită opţional pentru motorizarea diesel. Deşi este un SUV compact premium, Land Rover Discovery Sport încă se poate mândri cu veleităţi off-road pe măsura renumelui mărcii. Unghiul de atac este de 25 de grade, unghiul de degajare este de 31 de grade şi unghiul ventral este de 21 de grade. Maşina poate să urce o pantă de 45 de grade şi poate să treacă printr-un vad de apă de 600 de milimetri adâncime. Garda la sol este de 212 milimetri.

Sursa: Automarket.ro