Potrivit raportului de activitate al OPC Prahova, în domeniul alimentării cu apă s-au înregistrat 37 de reclamaţii şi sesizări telefonice anul acesta. Principalii operatori vizaţi sunt Hidro Prahova SA, Apa Nova Ploieşti SRL, Jovila SRL şi Capoles SRL.

Potrivit reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, principalele aspecte sesizate sunt legate activitatea Hidro Prahova. Societatea este acuzată de consumatori pentru presiunea scăzută sau chiar oprirea alimentării cu apă în perioadele lunilor de vară. Societatea Consiliului Judeţean a demonstrat că unele întreruperi de alimentare sunt cauzate de efectuarea unor lucrări, reparaţii şi chiar de producerea unor avarii. Alte întreruperi au fost cauzate de lucrări efectuate de alţi furnizori de utilităţi, precum Electrica. Operatorul economic Hidro Prahova a depus documente prin care demonstrează efectuarea lucrărilor în zonele reclamate, în scopul modernizării reţelei de distribuţiei a apei în localităţile prahovene.

Ca fapt divers, un alt aspect reclamat a fost  consumul nejustificat de apă potabilă – într-un caz contorul indicând un consum de 966 mc. În urma analizei reclamaţiei, s-a constatat ca reclamantul nu a fost invitat, la expertiza aparatului de măsură vizat, iar pe procesul verbal de preluare a aparatului de la consumator nu se menţiona seria şi nr sigiliului acestuia. Reclamaţia s-a considerat ca fiind întemeiată, iar societatea sancţionată.