Ministerul Afacerilor Interne şi-a mărit flota de aeronave cu care poate asigura intervenţii medicale de urgenţă şi transportul pacienţilor aflaţi în stare critică cu încă două elicoptere.
Un elicopter va opera de astăzi în judeţele din sudul Moldovei, estul Munteniei şi din Dobrogea, având Punct de Operare Aero-medicală în Galaţi. Acest elicopter de tip EC-135 are echipament medical de ultimă generaţie şi este echipat cu sisteme de amerizare şi de căutare-salvare pe timp de noapte.
Elicopterul de la Galaţi, la fel ca şi cel de la Iaşi, va putea interveni şi în situaţii de urgenţă medicală pe teritoriul Republicii Moldova, în baza acordului transfrontalier încheiat de România cu ţara vecină.
Tot în cursul zilei de astăzi, la Tulcea, a fost recepţionat un alt elicopter de tip IAR-316 Alouette, dotat cu aparatură medicală performantă. Aeronava va executa misiuni umanitare, în principal transport medical, în zona de responsabilitate a Unităţii Speciale de Aviaţie Tulcea (judeţele Constanţa, Brăila, Tulcea, Galaţi şi marea teritorială a României).
În ultima săptămână piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al MAI au efectuat misiuni de transport către unităţi medicale specializate a 97 persoane aflate în stare critică. Pentru acoperirea aero-medicală a întregului teritoriu al României, în această vară, urmează să se inaugureze un nou Punct de Operare Aero-medicală pe raza judeţului Sălaj. Prin operaţionalizarea punctelor aero-medicale din judeţele Galaţi şi Sălaj, numărul elicopterelor SMURD va ajunge la opt, celelalte şase fiind amplasate în Mureş, Bucureşti, Arad, Iaşi, Constanţa şi Craiova.