Colegiul Medicilor din Prahova s-a autosesizat în legătură cu scandalul de la Spitalul de Pediatrie, legat de fetiţa de 4 ani care a fost tratată cu agresivitate şi fără ca operaţia să fie completă, după ce suferise mai multe răni pe faţă, cauzate de cioburi de sticlă.
„Ne-am autosesizat în şedinţă de birou. S-a luat decizia pentru declanşarea unei anchete în acest caz. În primă fază ne axăm pe culpa unei atitudini nedeotologice. Este foarte important ca aparţinătorii copilului să vină să depună la noi o sesizare oficială. Noi ne ocupăm doar de calitatea actului medical şi demersul nostru îl vizează numai pe medic. Pot să vă spun că medicul respectiv nu a mai fost în atenţia colegiului printr-un precedent”, ne-a declarat Simona Schnelbach, preşedintele Colegiului Medicilor Prahova.
Colegiul Medicilor poate acorda avertisment, mustrare, sancţiuni pecuniare ori chiar suspendarea dreptului de practică.
Legislaţia românească în domeniu este destul de tolerantă, precum multe alte legi în România, iar medicul respectiv se va alege probabil cu o mustrare.
Anchetă a Colegiului Medicilor la Spitalul de Pediatrie
1 august 2013
(355 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
VIDEO Andra Botez, preşedintele Curţii de Apel Ploieşti la Bilanţul instituţiei: Cuvântul nostru trebuie auzit!
(31 ianuarie 2020)
1860 vizualizări
Creştinii celebrează Floriile, care deschid perioada sărbătorilor de Paşte. Peste 1,3 milioane de români îşi serbează onomastica
(13 aprilie 2025)
417 vizualizări
Spectacol pe cer. Piloţii şi paraşutiştii şi-au demonstrat măestria pe Aerodromul de la Strejnic FOTO şi VIDEO
(26 aprilie 2015 - Cristina IANCU)
586 vizualizări
Tânăr bătut şi ameninţat cu sabia, după un accident în Ploieşti
(18 aprilie 2022)
245 vizualizări
Locurile de muncă vacante în Prahova în această perioadă
(6 decembrie 2014)
1007 vizualizări
Programul Serviciului Stare Civilă Ploieşti în perioada sărbătorilor pascale
(8 aprilie 2015)
113 vizualizări
Ce se întâmplă cu marile şantiere din Ploieşti?
(20 iunie 2015)
543 vizualizări
Programul pentru traseul 307, stabilit pentru data de 30 aprilie 2019
(25 aprilie 2019)
83 vizualizări
Controale în pieţele din Ploieşti. Vizate- chiocurile!
(24 aprilie 2015 - Cristina IANCU)
147 vizualizări
“Cuscrii”, “America venim!” şi “Despre oameni şi melci”, printre filmele proiectate la Sinaia în aest weekend
(30 iulie 2015)
100 vizualizări
Ploieştenii rămân fără apă caldă de la 1 august! Află motivul oficial
(27 iulie 2022 - Cristina IANCU)
482 vizualizări
Alertă în Prahova! O femeie de 27 de ani şi fiul ei de 2 ani au dispărut în drum spre biserică
(5 august 2019)
119 vizualizări
Tamponare în lanţ pe podul de la ieşirea în Ploieşti spre DN 72
(2 noiembrie 2016)
191 vizualizări
Locurile de munca vacante in Prahova în această perioadă
(4 martie 2015)
347 vizualizări
Percheziţii ale ofiţerilor BCCO în colaborare cu FBI în Prahova şi Bucureşti
(21 august 2014)
367 vizualizări
FOTO Accident grav pe DN1, la Cornu. Un bărbat a decedat!
(31 august 2019)
424 vizualizări
Un bărbat înarmat a stârnit panică într-un restaurant din Ploieşti
(18 octombrie 2016)
93 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























