Poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului au depistat, în ziua de joi, 12.02.2015, în zona de vest a municipiului Ploieşti, pe strada Baraoltului, mai multe persoane care colectau peturi din ghenele de gunoi. Acestora li s-a confiscat cei cinci saci încărcaţi cu deşeuri din plastic şi au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 1800 lei.
Sacii de rafie, cu o cantitate de aproximativ 250 de kg de peturi, au fost predaţi pe bază de proces-verbal lucrătorilor operatorului de salubritate.
Astfel de acţini organizate de Poliţia Locală Ploieşti au loc periodic, pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care colectează deşeuri din plastic sau metal de pe platformele gospodăreşti, fără a respecta curăţenia pe domeniul public.
Potrivit H.C.L. nr. 103/2013, preluarea de către persoanele fizice a deşeurilor din sistemele de colectare selectivă publice puse la dispoziţie de municipiul Ploieşti este interzisă şi se sancţionează contravenţional cu amendă cuprinsă între 600 şi 1.000 lei şi sancţiunea complementară, confiscarea acestor deşeuri.