Cei 212 salariaţi ai Salinei Slănic din judeţul Prahova, care marţi au intrat în grevă iar miercuri seară au suspendat protestul în urma unei întâlniri cu ministrul Economiei au intrat din nou în grevă, după ce discuţiile cu conducerea Salrom nu au dus la nici un rezultat. La Slănic sunt oprite atât activitatea de exploatare a sării, cât şi cea de vizitare a salinei, au declarat reprezentanţii salariaţilor.
Minerii de subteran de la Salina Slănic nu au mai intrat, vineri, în galeriile de sare şi au rămas la suprafaţă, protestând allături de colegii lor, după ce discuţiile cu directorul Salrom, Dumitru Matei, nu au dus la rezolvarea revendicărilor angajaţilor salinei, a declarat liderul de sindicat Alexandru Drăgoi.
El a precizat că toţi cei 212 angajaţi ai salinei din judeţul Prahova au întrerupt din nou lucrul şi protestează la suprafaţă, fiind oprite atât activitatea de exploatare a sării cât şi cea de vizitare a salinei care de miercuri până duminică ar trebui să fie deschisă publicului.
"Ne cerem scuze, ne pare rău pentru această situaţie, dar nu se poate că continuăm în aceste condiţii”, a spus reprezentantul angajaţilor Salinei Slănic.
Salariaţii minei de sare de la Slănic au declanşat un protest marţi, când 80 de mineri s-au blocat în subteran, de unde au ieşit a doua zi, în timp ce minerii de suprafaţă au oprit lucrul la staţia de preparare a sării. Ei acuză salariile foarte mici în raport cu condiţiile în care munesc, dar lipsa investiţiilor care ar trebui făcute la mina de sare. Astel, conform sindiclaiştilor, salariul unui miner din subteran este de sun 2000 de lei, în timp ce minerii de suprafaţă au salarii de puţin peste 1700 de lei.
Miercuri, după ce au mers la Ministerul Economiei unde reprezentanţii lor au avut o discuţie cu ministrul Dănuţ Andruşcă, iar acesta le-a promis că le va rezolva problemele, angajaţii salinei au suspendat protestul. Joi, salariaţii au avut o nouă discuţie cu conducerea Salrom, în urma căreia li s-a spus că revendicările lor nu pot fi rezolvate, a precizat reprezentantul salariaţilor.
Protest reluat la Salina Slănic. Sunt oprite atât activitatea de exploatare a sării cât şi cea de vizitare a salinei
24 februarie 2018
(650 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
La Primăria Ploieşti se munceşte şi sâmbăta!
(16 ianuarie 2016)
357 vizualizări
Un deţinut a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Ploieşti
(18 aprilie 2020)
918 vizualizări
Află ce locuri de muncă sunt vacante în judeţul Prahova în această perioadă
(18 aprilie 2015)
4411 vizualizări
Foto: Dezbatere despre Monarhie în Republica Ploieşti
(24 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
175 vizualizări
O realizatoare TV cere interzicerea reclamelor legate de Roşia Montană
(13 octombrie 2013)
342 vizualizări
Accident la Măgurele, în Prahova. Patru victime transportate la spital
(18 ianuarie 2020)
763 vizualizări
Doi copii şi un adult, răniţi într-un accident la Bucov
(29 octombrie 2021)
86 vizualizări
Incompetenţa edilului Dobre, criticată şi de reprezentanţii ALDE Prahova
(14 noiembrie 2016)
355 vizualizări
Circulaţie restricţionată pe DN1 B. Intre Mizil şi Buzău nu se circulă
(29 decembrie 2014)
1197 vizualizări
Angajaţii Coni protestează în faţa Curţii de Apel Ploieşti
(20 ianuarie 2014)
805 vizualizări
Încă 15 consilieri au fost convocaţi miercuri la DNA
(18 februarie 2014 - Alex POLICALĂ)
157 vizualizări
Premierea clubului Petrolul de către Primăria Ploieşti este perfect legală
(20 decembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
337 vizualizări
Lăcaş de cult... la înălţime în Bucegi! FOTO
(14 septembrie 2014 - Răzvan BUNEA)
280 vizualizări
Cod galben de inundaţii în 30 de judeţe, inclusiv Prahova, de sâmbătă de la prânz până marţi
(7 iulie 2018)
197 vizualizări
Primarul Dobre are un consilier personal pentru imagine plătit regeşte! Care imagine?
(17 mai 2018 - Cristina IANCU)
1659 vizualizări
Milionar prahovean, CONDAMNAT după ce şi-a înjunghiat angajata!
(10 octombrie 2020)
748 vizualizări
Veolia Energie Prahova anunţă demararea manevrelor de pornire a sezonului de încălzire 2019 - 2020
(7 octombrie 2019)
159 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























