În tentativa de a deconspira eventuale ilegalităţi comise de familia preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, şi de apropiaţi ai acestuia, DNA a pus în mişcare un întreg angrenaj de filaj şi interceptare telefonică şi ambientala a unor persoane din conducerea unor unităţi de parchet, de poliţie şi ale finanţelor publice, printre care DIICOT-Ploiesti, BCCO-Ploiesti, DGA-Ploiesti şi IPJ Prahova. După ce Parchetul Curţii de Apel Ploieşti şi-a declinat competenţa în favoarea DNA, dosarul a ajuns la procurorul Lucian Papici, care, într-un final – realizând că nu se poate ajunge la nimic concret – a fost nevoit să accepte că faptele sesizate nu există în materialitatea lor, şi, printr-o ordonanţă dispusă la 1 aprilie 2014, a clasat cauza.
Siteul Lumea Justiţiei publică mai multe documente obţinute de procurori în timpul ascultării telefoanelor din care reiese că interceptările vizau personaje din:
-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti
-DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti
-IPJ Prahova
-BCCO Ploieşti
-Directia Generală Anticorupţie Ploieşti
-SIPI Prahova
-DGRFP Prahova
DNA a interceptat 38 de numere de telefon aparţinând unui număr de 13 persoane cu funcţii în conducerea DIICOT-Ploiesti, IPJ Prahova, BCCO Ploieşti, DGA Ploieşti, DGRFP Prahova, PCA Ploieşti şi CJ Prahova
Din ordonanţa de clasare dispusă, la 1 aprilie 2014, de procurorul Lucian Papici, a reieşit că DNA a solicitat şi obţinut autorizaţii de înregistrare audio-video, atât pentru convorbiri telefonice, cât şi în mediul ambiental, pentru nu mai puţin de 13 persoane cu funcţii importante în instituţiile prahovene: „Întrucât existau o multitudine de date şi informaţii despre o sumedenie de persoane din rândul funcţionarilor publici din judeţul Prahova (oameni de afaceri, poliţişti, magistraţi, deputaţi, preşedinte de Consiliu Judeţean s.a.) prin referatul din data de 03.12.2013 s-a solicitat ICCJ-Sectia penală următoarele:
-autorizarea înregistrării audio-video, pe o durată de 30 de zile, începând din data de 04.12.2013 până la data de 02.01.2014, inclusiv a inteceptarii şi înregistrării convorbirilor purtate în mediul ambiental de către Petre Daniel Cristian, Dinu Cătălin Ştefan, Dosaru Viorel, Manea Gelu Cristian, Zecheru Nicolae, Ispas Constantin, Saghel Emanuel, Garbea Gheorghe, Botnaru Ionuţ, Matei Liviu, Cosma Vlad, Cosma Mircea şi Mihăilă Aurelian, între ei şi cu alte persoane, în legătură cu faptele ce formează obiectul cauzei, precum şi între orice alte persoane ce au legătură cu dosarul în cauză aflat în faza actelor preliminare;
-autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor efectuate prin telefon, pe o durată de 30 de zile, începând din data de 04.12.2013 până la data de 02.01.2014, inclusiv, pentru următoarele posturi telefonice:
*0744.XXX.XXX, utilizat de Petre Daniel Cristian (n.r. - director Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Prahova)
*0744.XXX.XXX, utilizat de Dinu Cătălin Ştefan (n.r. - director adjunct Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Prahova)
*0722.XXX.XXX, 0762.XXX.XXX şi 0762.XXX.XXX, utilizate de către Dosaru Viorel (n.r. - inspector şef IPJ Prahova)
*0744.XXX.XXX şi 0762.XXX.XXX, utilizat de Manea Gelu Cristian (n.r. - comisar şef Poliţie)
*0722.XXX.XXX, 0722.XXX.XXX, 0768.XXX.XXX şi 0768.XXX.XXX, utilizate de Zecheru Nicolae (n.r. - şef Serviciu judiciar în cadrul IPJ Prahova)
*0722.XXX.XXX şi 0721.XXX.XXX, utilizate de Ispas Constantin (n.r. - şef DGA Ploieşti)
*0722.XXX.XXX, 0742.XXX.XXX, 0721.XXX.XXX, 0727.XXX.XXX, 0344.XXX.XXX, 0372.XXX.XXX şi 0722.XXX.XXX, utilizate de Saghel Emanuel (n.r. - comisar şef BCCO Ploieşti)
*0244.XXX.XXX, 0244.XXX.XXX, 0244.XXX.XXX şi 0722.XXX.XXX, utilizate de Garbea Gheorghe (n.r. - procuror al PCA Ploieşti, fost procuror general adjunct al PCA Ploieşti)
*0745.XXX.XXX, 0752.XXX.XXX, 0344.XXX.XXX, 0747.XXX.XXX, şi 0728.XXX.XXX, utilizate de Botnaru Ionuţ (n.r. - procuror şef DIICOT-Serviciul Teritorial Ploieşti)
*0344.XXX.XXX, 0244.XXX.XXX şi 0722.XXX.XXX, utilizate de Matei Liviu (n.r. - procuror DIICOT-Serviciul Teritorial Ploieşti)
*0722.XXX.XXX, utilizat de Cosma Vlad (n.r. - deputat PSD)
*0723.XXX.XXX, utilizat de Cosma Mircea (n.r. - preşedinte Consiliul Judeţean Prahova)
*0723.XXX.XXX, 0727.XXX.XXX, 0728.XXX.XXX şi 0244.XXX.XXX, utilizate de Mihăilă Aurelian (n.r. - procuror general adjunct al PCA Ploieşti)
S-a procedat de această manieră, în scopul aflării adevărului judiciar, respectiv, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice, precum şi înregistrarea audio-video a convorbirilor ambientale în cauză, întrucât s-a apreciat că nu se poate stabili pe deplin posibilă vinovăţie a făptuitorilor.