Anul 2013 este anul Târgşorului, unul dintre cele mai vechi şi importante centre urbane ale Ţării Româneşti. Târgul medieval este atestat documentar la 6 august 1413, într-un privilegiu acordat de voievodul Mircea cel Bătrân braşovenilor, sub numele de Novum Forum (oraşul nou).
Târgşorul poate fi numit, fără a greşi, ca fiind „oraşul lui Mircea cel Bătrân”. În acelaşi timp, Târgşorul poate fi considerat, parafrazând o expresie a lui Nicolae Iorga, ca fiind „Ploieştiul de dinainte de Ploieşti“. Târgul medieval este atestat documentar la 6 august 1413, într-un privilegiu acordat de voievodul Mircea cel Bătrân braşovenilor, sub numele de Novum Forum (oraşul nou). Punct de vamă, curte domnească şi centru economic Târgşorul a avut un loc important în istoria economică şi politică a Ţării Româneşti, timp de peste două secole. Pentru a marca cei 600 de ani de la atestarea documentară a Târgşorului medieval, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, a creat un program care se va desfăşura în perioada 27 iulie – 6 august 2013.
Sâmbătă, 27 iulie 2013, se va desfăşura „Ziua Porţilor Deschise“ la Rezervaţia Arheologică Târgşoru Vechi. Cu acest prilej se va vernisa expoziţia Târgşoru Vechi – Novum Forum – 600; dar se vor organiza şi ateliere interactive pentru copii. Iubitorii de istorie şi arheologie sunt aşteptaţi la baza Rezervaţiei Arheologice Târgşoru Vechi, judeţul Prahova pentru a afla mai multe informaţii cu privire la istoricul şi cercetările întreprinse în acest important sit arheologic. Marţi, 6 august 2013, programul cuprinde de asemenea vernisarea unei expoziţii, dezvelirea bustului voievodului Mircea cel Bătrân, lansarea unei plachete aniversare, ateliere interactive, un simpozion dedicat evenimentului şi un târg de produse tradiţionale.