Lucrările pentru amenajarea viitorului Spital de Pediatrie vor fi demarate după ce Guvernul ia act de transferul făcut între Consiliul Judeţean şi Primăria Ploieşti al instituţiei medicale şi va emite o hotărâre în acest sens.

„Sunt două chestiuni: Una administrativă care ţine de trecerea spitalului de pediatrie de la Consiliul Judeţean în administrarea Primăriei Ploieşti şi trecerea Spitalului de Boli Infecţioase către Consiliul Judeţean. Acest lucru se face prin hotărâre de guvern. Noi am trimis documentele necesare, iar Consiliul Judeţean şi Prefectura a făcut demersuri către Guvernul României pentru a fi emisă această hotărâre. A doua chestiune ţine de întocmirea documentaţiei pentru declanşarea procedurii de licitaţie pentru amenajarea spitalului şi ne apropiem de termenul final, urmând ca documentaţia să fie trimisă spre avizare instituţiilor autorizate“, a declarat Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului.

În a doua jumătate a anului ar putea fi gata licitaţia pentru realizarea proiectului de execuţie a lucrărilor de amenajare şi dotare. Amenajarea propriu-zisă ar putea dura aproape doi ani iar costurile s-ar putea ridica la valoarea de 20 de milioane de euro.

În plus, amenajarea spitalului va include şi construcţia unei parcări supraetajate în spatele Casei Sindicatelor.