Gabriel Oprea a decis implicarea MAI în programul „Şcoala Altfel“, după ce MApN a făcut şi programul manifestărilor.
În cadrul parteneriatului cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, a aprobat implicarea ministerului în programul intitulat „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, proiect ce se va desfăşura, la nivel naţional, în perioada 7 - 11 aprilie 2014.
Pentru al treilea an consecutiv, poliţiştii, jandarmii, pompierii şi alţi angajaţi ai M.A.I. vor avea sercina de a interacţiona cu elevii de şcoală sau liceu, prin organizarea unor activităţi menite să le îmbogăţească cunoştinţele şi să le stimuleze potenţialul creativ.
Astfel, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, va prezenta elevilor din ciclul gimnazial şi liceal, în cadrul unor dezbateri tematice, aspecte referitoare la prevenirea delincvenţei juvenile, precum şi exerciţii demonstrative cu câini poliţişti.
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti prin proiectul Gândirefresh va reuni elevi şi profesori din 21 de licee într-un club din Capitală, unde vor fi amplasate standuri de prezentare ale Poliţiei Capitalei, precum şi cel al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi Agenţiei Naţionale Antidrog. La sfârşitul activităţii, desfăşurate sub genericul „Distracţie fără alcool şi violenţă“, elevii vor susţine momente artistice, urmând ca la final cei mai buni să fie premiaţi de organizatori.
La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române elevii vor avea ocazia să viziteze Centrul Operaţional, Galeria comandanţilor, iar la final vor putea viziona un film de prezentare a Jandarmeriei Române. Totodată, jandarmii le vor arăta tinerilor tehnica din dotare şi îi vor invita să participe la exerciţii de alpinism, de intervenţie, la demonstraţii cu câini şi cai ai Jandarmeriei.
Poliţiştii de frontieră le vor prezenta elevilor expoziţiile de uniforme şi drapele de luptă grănicereşti şi de armament de la Muzeul Poliţiei de Frontieră din Giurgiu. De asemenea, copiii vor putea participa la exerciţii demonstrative specifice misiunilor Poliţiei de Frontieră.
Porţile Muzeului Naţional - Foişorul de Foc se vor deschide pentru elevii interesaţi de activitatea pompierilor. De asemenea, la sediile inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, precum şi la cel al Municipiului Bucureşti se vor desfăşura activităţi cu caracter preventiv – educativ destinate elevilor.
Un punct de atracţie îl vor reprezenta aeronavele din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. Piloţii le vor împărtăşi micilor vizitatori aspecte referitoare la profesia lor.
Reprezentanţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ vor prezenta tinerilor interesaţi condiţiile în care sunt formaţi viitorii ofiţeri ai M.A.I., precum şi oferta educaţională a acestei instituţii de învăţământ.
Arhivele Naţionale îi invită pe elevii din Capitală să viziteze expoziţia foto-documentară „Copilărie regală“ şi depozite de arhivă unde vor putea vedea documente originale relevante pentru istoria poporului român. Activităţi similare se vor desfăşura în toate structurile Ministerului Afacerilor Interne atât la nivel central, cât şi local.
Deocamdată, inspectoratele prahovene de jandarmi, de poliţie şi pentru situaţii de urgenţă nu au dat publicităţii un calendar al manifestărilor.