Un fapt fără precedent a avut loc marţi seara în Ploieţti. Potrivit celor afirmate de Cristinel Constantinescu, directorul cotidianului Telegrama, fiul acestuia a fost tâlhărit, în plină stradă, de patru bărbaţi care purtau cagule. Infractorii i-au spus victimei să ia legătura cu Constantinescu şi să-i atragă atenţia să nu mai scrie de cazurile care-l  vizează pe “Cosma”. După ce au luat banii victimei, cei patru au fugit cu un BMW negru, cu număr de înmatriculare de culoare galbenă.

Directorul cotidianului Telegrama a declarat : “E vorba despre fiul meu, un tânăr care şi acum este în stare de şoc şi pe care nu vreau să-l expun. Cazul este unul cât se poate de serios. Cei patru bărbaţi i-au luat 700 de lei din portofel şi i-au spus că suma nu acoperă cheltuielile de benzină ale maşinii cu care l-au urmărit. I-au luat şi telefonul mobil pe care i l-au returnat pentru că l-au scăpat şi i-au spart ecranul. Cei patru au spus că sarcina lor este să-mi transmită mie un mesaj, să o las mai moale cu investigaţiile din ziar! Cert este că o să folosesc toate forţele pentru a afla cine sunt cei patru şi cine i-a pus!” a conchis omul de presă.