Justiţia română începe să dea semne de îndreptare în cazul gravelor înscenări judiciare cărora le-au căzut victime oameni nevinovaţi. În celebrul „Cazul Anca” - în care în vara anului 1977 locuitorii Capitalei au fost îngroziţi de o crimă teribilă, în care o tânără de 20 de ani (Anca B.) a fost violată, ucisă şi tăiată în bucăţi, iar plase cu bucăţi din trupul acesteia au fost aruncate prin wc-uri publice – instanţele de judecată au acordat primele despăgubiri „ţapilor ispăşitori” scoşi de procurorii şi miliţienii regimului Ceauşescu.

Ironia sorţii face că nu victima înscenării judiciare, fostul taximetrist Gheorghe Samoilescu să fie cea despăgubită, întrucât bietul om a decedat în urmă cu mai mulţi ani ca urmare a unui cancer pulmonar, ci fiica acestuia, în calitate de moştenitor. Deşi sentinţa civilă nu este defintivă, ci doar executorie, putând fi atacată cu recurs, ea reprezintă un precedent care ar trebui să determine autorităţile să ia măsuri eficiente şi rapide împotriva torţionarilor, oriunde ar lucra aceştia, în parchete, poliţie, servicii de informaţii etc.

Prin sentinţa civilă pronunţată la data de 10 februarie 2014 de judecătoarea Lucia Frunză de la Secţia a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti (Dosar 26511/3/2013) pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor, a fost obligat să repare prejudiciul creat defunctului Gheorghe Samoilescu, către fiica acestuia Laura Margareta Turchetta.

Iată minuta: „Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată. Obliga paratul la plata către reclamanta a sumei de 500.000 EURO, în echivalent în lei, la cursul BNR, de la data plăţii, cu titlu de daune morale, ca urmare a erorii judiciare săvârşite împotriva defunctului SAMOILESCU GHEORGHE. Obliga paratul la plata către reclamant a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata-onorariu de avocat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 10.02.2014.”

De reţinut că după decembrie 1989, taximetristul Gheorghe Samoilescu a bătut uşile tuturor instanţelor şi parchetelor, pentru a-i trage la răspundere penală pe foştii miliţieni şi procurori care i-au pus în cârcă oribilă crimă şi pentru care a executat 4 ani de închisoare în condiţii greu de descris. Samoilescu a fost torturat să recunoască crima pe care nu a comis-o, iar soţia lui a fost determinată de procurorul de caz, Dan Ioan Mirescu, de la Procuratură Generală, să depună mărturie împotriva soţului ei. Samoilescu nu doar că a fost torturat de vestitul colonel de miliţie, torţionarul Tudor Stanică, şi nenorocit ca urmare a dosarului fabricat, dar în timpul arestului, de ruşine mama şi tatăl acestuia s-au sinucis. A fost condamnat fără probe la 25 de ani de închisoare de către fosta judecătoare Constanţa Stoia, de la Secţia a II-a penală a Tribunalului Capitalei. A avut norocul să mai vadă lumina zilei pentru că după patru ani de detenţie, adevăratul criminal, un nebun pe numele său Romca Cozmici, a fost găsit cu un cadavru tranşat în frigider, iar în locuinţa sa s-au găsit obiecte personale ale tinerei Anca B. cu care era îmbrăcată în ziua crimei. Surprinzător, deşi generalii de miliţie care au ordonat înscenarea judiciară, de teamă că vor fi daţi jos din funcţii de către Nicolae Ceauşescu, dacă nu vor găsi criminalul, au dat ordin ca Samoilescu să fie ucis în închisoare, pentru a nu putea vorbi, omul a fost salvat de Direcţia a VI – Cercetări penale a Securităţii. Securitatea a trimis un echipaj să-l scoată pe Samoilescu din închisoare, înainte ca miliţienii să-l spânzure în celulă, înscenând o sinucidere. Raportul Direcţiei VI a Securităţii despre responsabilităţile miliţienilor, procurorilor, judecătorilor şi criminaliştilor, a fost devastator. Toţi călăii ar fi trebuit să înfunde închisoarea, dar Nicolae Ceauşescu, citind raportul, a dispus muşamalizarea cazului, considerând că în regimul comunist nu se pot întâmpla asemenea atrocităţi. Călăii au fost mutaţi prin alte funcţii, iar apoi şantajaţi cu propriile păcate să comită alte nelegiuiri în numele regimului dictatorial comunist.

 „Cazul Anca” - culmea prostituţiei profesionale a unor bestii din miliţie şi procuratură

Înfiorătoarea crimă din 6 iunie 1977 i-a panicat pe locuitorii Capitalei şi a generat zvonuri de groază privind apariţia în România a unui ”Jack spintecătorul”, după ce în mai multe zone intens populate din Bucureşti s-au găsit colete conţinând bucăţi din trupul unei femei. Raportul legiştilor a stabilit că tânăra Anca Broscotean a fost violată, sugrumată, iar după deces tranşată că la abator, bucăţi cu părţi din corpul ei fiind abandonate în WC-uri publice şi tomberoane de gunoi. Preşedintele RSR, Nicolae Ceauşescu a ordonat prinderea urgentă a criminalului, iar organele de Miliţie şi Procuratura, neavând nicio pistă, au pus în cârca unui biet şofer de taxi vinovăţia pentru sinistră crimă, plecând de la faptul că acesta se cunoscuse pasager cu tânăra, în agenda căreia fusese găsit numărul lui de telefon. Gheorghe Samoilescu a fost arestat la 21 iulie 1977 şi supus unui interogatoriu sadic. El a relatat ulterior cum în prima parte a anchetei a fost toturat cu sălbăticie într-o pădure de la marginea Bucureştiului de către vestitul torţionar, colonelul de miliţie Tudor Stanică, care l-a spânzurat cu mâinile la spate de un copac, şi i-a legat o placă de fier de picioare, până când i s-au dizlocat braţele din umeri. Pentru a nu fi deranjat de urletele de durere, şoferului de taxi i s-a pus o mască de gaze pe faţă. Tudor Stanica l-a predat zdrobit şefilor săi pe Samoilescu, afirmând că nu el este vinovatul, pentru că “dacă ar fi fost, la câtă bătaie a luat asta, ar fi spus şi laptele care l-a supt de la masă.” Ulterior, după circa 4 ani, când s-a descoperit adevăratul criminal, pentru a se pune la adăpost, torţionarul Tudor Stanica avea să redacteze un raport secret de serviciu, în care a acuzat “prostituţia profesională şi adevărata faţă a tuturor ofiţerilor, procurorilor şi judecătorilor” în acest caz.

Revenind la vara lui 1977, pentru a-şi păstra înaltele funcţii, şefii Miliţiei şi Procuraturii au falsificat nenumărate probe, au arestat martori, i-au ameninţat şi torturat pentru a-i determina să-l acuze pe Samoilescu, inclusiv pe soţia acestuia cu care avea doi copii. În final, Samoilescu a fost trimis în judecată şi condamnat la 25 de ani de închisoare de către judecătoarea Constantă Stoia de la Tribunalul Bucureşti.

Criminalistul Tudorel Butoi a fost unul dintre “experţii” acuzării

Soţia l-a părăsit, iar în timpul anchetei părinţii taximetristului s-au sinucis de ruşine (mama s-a electrocutat cu fire electrice legate de picioare, iar tatăl, militar de carieră s-a spânzurat într-un spital). După patru ani de temniţă grea, nişte miliţieni au descoperit în locuinţa din Piaţa Amzei a unui individ pe numele său Romca Cozmici, cunoscut că bolnav psihic, cadavrul unei femei. Cozmici a recunoscut că el a omorât-o şi pe Anca Broscotean şi, chiar dacă iniţial nu a fost crezut, în casa acestuia s-au găsit lucurile personale ale victimei. Generalul de miliţie, Valeriu Buzea, unul dintre principalii autori ai înscenării judiciare (fost vicepreşedinte al PRM, azi decedat) a trimis un echipaj de asasini, să-l omoare pe Samoilescu în penitenciar. Norocul taximetristului a fost că la 17 ianuarie 1981, Direcţia VI - Cercetări penale a Securităţii a aflat de caz şi, intuind pericolul, a trimis o echipă la închisoare, care l-a salvat pe Samoilescu cu o oră înainte de sosirea miliţienilor trimişi să-l lichideze (prin înscenarea unei sinucideri). Ancheta penală, derulată de data aceasta pe bune, a demonstrat că Romca Cozmici era asasinul. Deşi era bolnav psihic, Cozmici a fost executat prin împuşcare. Înainte de rafală letală a plutonului de execuţie, nebunul Cozmici canta “Dulce ca mierea e glonţul patriei!”

Ancheta pornită de Securitate împotriva miliţienilor, procurorilor şi criminaliştilor (printre care şi cunoscutul Tudorel Butoi care, conform raportului, a realizat un test poligraf şi un raport de constatare tehnico-ştiinţifica prin care, pe baza declaraţiilor a şase femei cu care Samoilescu a întreţinut relaţii sexuale a concluzionat că acesta este un: ”aberant sexual, caracterizat ca o personalitate dizarmonică, aparţinând grupei psihopatiilor marginale a perverşilor sexuali”) a stabilit vinovăţia acestora în comiterea înscenării judiciare şi a propus destituirea şi tragerea la răspundere a anchetatorilor. Raportul Securităţii a fost prezentat lui Nicolae Ceauşescu şi se credea că nimeni nu va scăpa de furia acestuia. Ciudat însă, Ceauşescu, intrigat şi el de cele raportate, dictatorul nu a admis că asemenea lucruri se pot întâmpla în Republica Socialistă România şi a dat dispoziţii ca afacerea să fie clasată discret. Vinovaţii au fost mutaţi pe linii moarte. Ulterior, siniştrii anchetatori au fost perpetuu şantajaţi cu propriile păcate, devenind unelte supuse şi feroce ale regimului comunist.

Gheorghe Samoilescu, născut la Târgovişte în iunie 1951, a fost “reabilitat” în urma unui recurs extraordinar promovat de procurorul general al RSR în 1981. Prin Decizia nr. 75 din 10 iunie 1981 (dosar nr. 54/1981) Tribunalului Suprem, nu l-a achitat ci, pentru a se muşamaliza înscenarea judiciară în sensul impedicarii unei acţiuni în regres, s-au casat hotărârile de condamnare, trimiţându-se cauza la Procuratură Municipiului Bucureşti, pentru completarea urmăririi penale. În 1982, procurorii i-au dat scoatere de sub urmărirea penală pentru viol, omor deosebit de grav şi profanare de cadavru, dar i-au reţinut un aşa-zis abuz de încredere constând în faptul că i-ar fi luat victimei un lănţişor pe care nu i l-a mai înapoiat, fapta pentru care s-a dispus încetarea procesului penal “constatându-se că persoana vătămată nu a formulat plângere penală prealabilă pentru această faptă care beneficiază şi de amnistia prevăzută de Decretul nr. 115/1977.”

Ulterior, pe cale civilă, lui Samoilescu i s-au acordat circa 70.000 lei despăgubiri materiale reprezentând salariile neîncasate pe perioada celor patru ani de detenţie, din care, culmea, i s-au reţinut circa 30.000 lei cheltuieli de cazare şi mâncare în penitenciar. De parcă ar fi stat acolo de bună voie! În primăvara lui 1997, Samoilescu a depus plângere penală la Procurorul General al României (nr. 533/C/7 aprilie 1997) dar şi un memoriu încredinţat personal secretarului de stat din Ministerul Justiţiei Flavius Băiaş. Nu s-a făcut însă nimic, cazul fiind muşamalizat, deşi faptele anchetatorilor nu erau prescrise, iar majoritatea lor trăiau. Samoilescu a decedat în 2005, de cancer pulmonar. A fost un om care a reuşit să supravieţuiască admirabil încercărilor cumplite la care a fost supus, care şi-a continuat meseria din tinereţe, cea de şofer de taxi. Ironia sorţii, judecătoarea Constanţa Stoia, care l-a condamnat la fond ştiind că e nevinovat, şi care prin 1997 încă mai activă la Secţia penală a Tribunalului Bucureşti, ne-a declarat că se consolează cu gândul că nu i-a dat pedeapsa capitală. Niciunul dintre cei care l-au nenorocit pe Gheorghe Samoilescu nu a răspuns vreodată penal, sau material.

Sursa : www.luju.ro