Primăria Municipiului Ploieşti organizează, în perioada 27 mai – 1 iunie 2015, “Zilele Ploieştiului”, o manifestare cultural-artistică de amploare, care îi va surprinde în cel mai plăcut şi inedit mod pe ploieşteni, atât pe cei mari, cât şi pe cei mici, prin multitudinea programelor de varietăţi, evenimentele urmând a se derula în mai multe zone din oraş.
Astfel, joi, 28 mai 2015, în a doua zi a manifestărilor “Zilele Ploieştiului”, evenimentele vor debuta începând cu ora 13.00 , la Winmarkt Shopping Center, unde va avea loc Expoziţia de artă plastică Ploieşti, oraşul meu, oraş european, eveniment organizat de Casa de Cultură I.l.Caragiale, la finalul căruia se va desfăşura şi premierea concursului pentru elevi.
Manifestările zilei vor continua la ora 18.00 cu vernisajul Salonul de primăvară, eveniment organizat la Uniunea Artiştilor Plastici, urmând ca la ora 19.00 ploieştenii să poată participa la un adevărat regal muzical în cadrul Galei tinerilor de dirijori, spectacol organizat şi găzduit de Filarmonica „Paul Constantinescu”.
Ziua se încheie tot pe note muzicale, de data aceasta la Teatrul „Toma Caragiu”, cu spectacolul Şlagăre în revenire, eveniment la care iubitorii de muzică de bună calitate vor avea intrare liberă.