Modul în care ROSAL a înţeles să facă deszăpezirea Ploieştiului a stârnit nemulţumirea mai multor consilieri locali care sunt decişi să solicite sancţionarea firmei de salubritate.

„Comandamentul de iarnă a luat măsurile corecte, însă ROSAL s-a făcut că munceşte. Nu se poate să plimbi maşinile prin oraş, iar apoi să taxezi servicii pe care nu le-ai executat”, a declarat liberalul George Botez.

Consilierul locale ne-a spus că deţine mai multe fotografii primite de la ploieşteni în care fie utilajele ROSAL nu există deşi sunt maldăre de zăpadă, fie maşinile se plimbă pe străzi cu lamele pentru deszăpezire ridicate deasupra stratului de zăpadă.

Părerea lui Botez este împărtăşită şi de alţi consilieri locali care vor solicita, în această dimineaţă, raportul de monitorizare al RASP şi vor pleca pe străzile din oraş pentru a verifica la faţa locului situaţia.

George Botez este decis să propună înfiinţarea unei secţii la utilaje la SGU, care să se ocupe de deszăpezire.

De altfel, singurele zone în care zăpada a fost curaţată ca la carte sunt cele în care au acţionat angajaţii SGU Ploieşti, deşi societatea comercială aflată în subordinea municipalităţii, nu are în obiectul de activitatea şi deszăpezirea căilor publice, ei fiind nevoiţi să se ocupe de aleile din parcuri şi de cele din cimitire.

Oricum atitudinea ROSAL este anormală. Nu este normal ca în weekend să nu se poată interveni în forţă pe toate arterele municipiului Ploieşti, mai ales că majoritatea ploieştenilor şi-au ţinut maşinile în parcări şi se putea face deszăpezirea mult mai eficient.

Aşteptăm fotografiile şi filmuleţele ploieştenilor nemulţumiţi pe adresa de mail a Jurnalului Prahovean: [email protected] 

Foto: Gabi DIMA