Şofer filmat gonind pe contrasens pe DN1 cu 130 km/h! Scenele ireale au avut loc pe cel mai aglomerat drum din România, DN1, între localităţile Băneşti şi Breaza. IPJ Prahova face verificări pentru a vedea de ce poliţiştii, alertaţi prin 112, nu l-au oprit la Comarnic pe vitezoman. Imaginile şocante au fost postate pe Facebook de un şofer.
Filmarea este de luni noapte. Cel mai probabil, maşina cu pricina se deplasa din direcţia Câmpina spre Sinaia.
Deşi în zonă sunt montate separatoare de sens, pe imaginile video se vede cum un Ford Focus, cu număr de Ialomiţa, goneşte pe contrasens. La un moment dat, şoferul care a realizat filmarea arată că vitezomanul are o viteză de 130 km/h! Doar şansa a făcut ca până la ieşirea din Câmpina să nu se întâmple o tragedie, mai ales că autoturismul care circula pe contrasens a întâlnit două maşini ce mergeau regulamentar. Ulterior, cel care a filmat întreaga scenă susţine că a sunat de două ori la numărul unic de urgenţă. El a semnalat situaţia operatorilor de la 112. Prima dată, aceştia i-au transmis că maşina va fi oprită la Comarnic, apoi la Sinaia. Nu s-a întâmplat deloc asta, iar la intrare în Predeal şoferul cu pricina a virat stânga, pe drumul care duce spre Râşnov.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova anunţă că va demara o anchetă în urma imaginilor cu maşina care circula pe contrasens. IPJ Prahova verifică de ce poliţiştii nu l-au oprit pe şofer la Comarnic, după apelul iniţiat la 112.
„Referitor la imaginile video apărute în spaţiul public, ce ilustrează un autoturism care circulă pe contrasens, posibil pe direcţia Câmpina spre Breaza, au fost dispuse verificări pentru identificarea conducătorului auto/conducătoarei auto şi stabilirea situaţiei de fapt. Totodată, conducerea IPJ PH a dispus verificări cu privire la modul de acţiune al poliţiştilor. În funcţie de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsuri în consecinţă”, menţionează IPJ Prahova într-un comunicat de presă.
Şoferul a fost identificat
Cu privire la înregistrarea video apărută în spaţiul public, proprietarul autoturismului prezentant în imagini a fost identificat, a anunţat IJP Prahova.
În conformitate cu art. 109 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează direct de către poliţistul rutier şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.
Totodată au fost dispuse verificări interne faţă de poliţiştii aflaţi în serviciu, în funcţie de rezultatul acestora urmând să se dispună măsuri, în condiţiile legii.
Şofer filmat când merge pe contrasens pe DN1 cu 130 km/h. Poliţia Prahova verifică de ce nu a fost oprit la Comarnic
27 aprilie 2021
- citeşte totul despre:
- sofer,
- dn1,
- video,
- contrasens,
- politie
(301 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un prahovean băut a lăsat Boldeştiul fără curent electric!
(4 februarie 2018)
913 vizualizări
FOTO Accident, sâmbătă dimineaţa, la Găgeni, pe DJ102
(25 mai 2019)
599 vizualizări
Director din cadrul CJ, reţinut de procurorii DNA
(11 februarie 2014)
234 vizualizări
Pensiune amendată pentru poluarea lacului Paltinu
(9 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
368 vizualizări
Accident la Măgurele, în Prahova. Patru victime transportate la spital
(18 ianuarie 2020)
763 vizualizări
Cisternă cu 31 de tone de combustibil, răsturnată la ieşirea de pe A3; aceasta prezintă scurgeri de combustibil
(18 iunie 2021)
175 vizualizări
Se prelungesc restricţiile în Sinaia şi nouă comune din Prahova
(26 ianuarie 2021)
274 vizualizări
Carne expirată, descoperită de comisarii ANPC în urma unor controale făcute pe Valea Prahovei
(20 decembrie 2022)
70 vizualizări
Incendiu la Floreşti, într-un bloc de nefamilişti! 30 de persoane evacuate!
(16 mai 2017)
759 vizualizări
Sinaia pe bicicletă
(22 august 2019)
94 vizualizări
Sinaia365: Festivalul anului la Sinaia, în primul weekend al lunii septembrie!
(26 august 2015)
443 vizualizări
A lovit cu maşina un biciclist şi a fugit. Şoferul era băut şi conducea fără permis
(10 decembrie 2018)
240 vizualizări
Program de funcţionare prelungit la Halele Centrale
(16 aprilie 2014)
1031 vizualizări
Sens giratoriu la Dumbrăveşti
(22 octombrie 2013)
462 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova, 01 IULIE 2020
(1 iulie 2020)
358 vizualizări
Reuniunea hipică de la Hipodrom amânată din cauza îmbolnăvirii cailor
(24 octombrie 2019)
48 vizualizări
Viitură în Prahova. Conductă magistrală de la barajul Măneciu s-a spart. Maşină proiectată într-un gard FOTO
(7 iunie 2017)
1461 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























