Operatorul de termie VEOLIA ENERGIE PRAHOVA  a adresat primăriei Ploieşti solicitarea de majorare a preţului de livrare a gigacaloriei pentru populaţie.

Noul preţ este de 432 lei/gigacalorie şi ar urma să intre în vigoare după aprobarea lui de către ANRE, cel mai probabil de la 1 mai a acestui an, reprezentând o majorare cu aproximativ 15%.

În condiţiile de mai sus, răspunzând solicitării VEOLIA, executivul primăriei ploieştene a inclus pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local de marţi un proiect intitulat pompos „ privind asigurarea măsurilor de continuitate a Serviciului Public de alimentare cu energie termică” dar care, în realitate, prevede împuternicirea primarului Andrei Volosevici ca împreună cu Veolia să solicite ANRE avizarea noului preţ.

Reamintim că preţul actual de livrare este de 375 lei/gigacalorie, o parte fiind suportată prin subvenţie de la bugetul autorităţii locale.