 Un bărbat în vârstă de 34 de ani, pacient al spitalului CFR din Ploieşti, s-a aruncat de la etajul 4 al clădirii, din motive necunoscute. Bărbatul a supravieţuit impactului cu solul, însă este grav rănit.
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, pacient al spitalului CFR din Ploieşti, s-a aruncat de la etajul 4 al clădirii, din motive necunoscute. Bărbatul a supravieţuit impactului cu solul, însă este grav rănit.
	
	Reprezentanţii IJP Prahov au anunţat incidentul:
La data de 30 decembrie a.c., poliţiştii Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au fost sesizaţi, în jurul orei 17:30, cu privire la faptul că o persoană este căzută de la înălţime în curtea interioară a unei unităţi medicale din Ploieşti
Din primele date, este vorba despre un pacient care ar fi căzut de la etajul 4 al unităţii medicale.
La faţa locului a fost solicitat un echipaj medical care a acordat îngrijiri bărbatului în vârstă de 34 de ani, care a fost transportat la spital.
	Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
	
	Conform SAJ Prahova, bprbatul a suferit mai multe traumatisme: traumatism cranian, traumatism  toracic traumatiam abdominal traumatism bazin, fractura cu deplasare femur bilateral.  A fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploiesti.
	
	
	 






 
 

















 
							
 
							











