Împrumutul a fost semnat la 24 decembrie de ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, din partea statului român, iar din partea BEI de către şeful biroului din România, Flavio Schiavo Campo de Gregorio, şi Stella Renita, consilier juridic.

"Împrumutul contractat de la BEI va contribui semnificativ la reducerea presiunilor pe bugetul de stat pentru asigurarea cofinanţarii măsurilor din PNDR pentru perioada iulie 2013 - decembrie 2015 şi la creşterea gradului de absorbţie în cadrul acestui program, prin acoperirea unei porţiuni importante din contribuţia naţională pentru schemele selectate", se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

Astfel, vor fi eligibile la finanţare elementele componente ale nouă măsuri selectate în cadrul a patru axe din PNDR, pentru plăţi efectuate în intervalul iulie 2013 - decembrie 2015.

"Creditul de la BEI reprezintă o sursă avantajoasă de finanţare a deficitului bugetului de stat pe termen lung, cu o maturitate de până la 15 ani, cu până la 5 ani graţie şi la costuri reduse, BEI fiind instituţie financiară a Uniunii Europene cu rating AAA", se mai spune în comunicat.