De la începutul epidemiei şi până în prezent, în Prahova, 14056 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testaţi pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 398 au decedat, conform raportărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a cinci persoane de sex feminin (42, 63, 64, 69, 76 ani) şi a trei persoane de sex masculin (51, 66, 80) ani. Cu excepţia bărbătului, în vârstă de 51 de ani, care nu figura cu probleme medicale, ceilalţi aveau comorbidităţi.
Cele 388 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din judeţ, fac parte din următoarele categorii de vârstă:
0-18 ani - 16
19-29 ani - 31
30-39 ani - 79
40 – 49 ani -87
50 -59 ani - 85
60- 69 ani - 49
70 -79 ani - 29
80 – 89 ani - 12
>=90 ani - 0
Numărul de teste realizat în judeţ, de la începutul epidemiei şi până în prezent, este de 38675 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice şi juridice), conform centralizării DSP Prahova.
Incidenţa cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din judeţ, raportată la 1000 de locuitori este de 3,73.
Dintre cele 428 de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, 393 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situaţia este în dinamică, iar aceste informaţii pot suferi modificări de la o oră la alta)
Au fost efectuate verificări la 1626 persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 3637 persoane, 458 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului şi 169 societăţi comerciale au fost, de asemenea, verificate.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 233 de sancţiuni (125 - nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităţilor LG 55/2020, 4 - nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Lg. 55/2020, 89 - în cadrul acţiunilor punctuale, 15 - nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măştii de protecţie, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei).
Valoarea totală a amenzilor a fost de 18500 lei.
Documentele oficiale emise la nivel naţional în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secţiunea „Hotărâri şi legislaţie”., dar şi pe www.cnscbt.ro. (Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică).
Cetăţenii sunt sfătuiţi să se informeze doar din surse oficiale, dar şi să apeleze pentru recomandări sau alte informaţii la TELVERDE - 0800.800.358.
Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova
13 noiembrie 2020