În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului peste 280 de poliţişti, poliţişti locali, reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova au desfăşurat noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri şi terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
Astfel, au fost verificate peste 1700 de persoane, peste 280 societăți comerciale/persoane fizice autorizate şi peste 750 de autovehicule (dintre care 250 mijloace de transport în comun).
Activităţi asemănătoare vor fi desfăşurate în continuare în vederea conştientizării tuturor cetăţenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanţare socială, având în vedere Hotărârea nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Pe parcursul activităţilor de control, poliţiştii aduc la cunoştinţă cetăţenilor necesitatea, dar şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise din judeţul Prahova, cu excepţia persoanelor care desfăşoară activităţi fizice intense sau în condiţii de muncă solicitante şi a copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani.
Exemple:
- Aseară, în jurul orei 19:30, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Blejoi s-au autosesizat cu privire la un eveniment privat, desfăşurat în comuna Târgşoru Vechi. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au stabilit că în incinta locaţiei avea loc o nuntă, într-un salon timp cort, la care participau aproximativ 150 de persoane. Forţele de ordine au întrerupt evenimentul, iar persoanele indentificate s-au conformat indicaţiilor transmise de poliţişti şi au părăsit locaţia. Poliţiştii au sancţionat contravenţional organizatorul evenimentului pentru nerespectarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amendă în valoare de 8000 de lei.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19. Reamintim cetăţenilor că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 856/2020, în această perioadă nu este permisă organizarea evenimentelor private.