Infectările cu coronavirus par a fi scăpat de sub control în municipiul Ploieşti, dar şi în întreg judeţul Prahova.
La nivelul judeţului, rata de incidenţă a infectărilor a atins marţi, 20 octombrie, nivelul de 1,79/1000 de locuitori.
Situaţia este mult mai gravă în municipiul Ploieşti, unde incidenţa infectărilor a ajuns la 249/1000 de locuitori.
Purtarea măştii de protecţie, inclusiv în spaţiile publice deschise, păstrarea distanţei fizice, evitarea deplasărilor care nu reprezintă o urgenţă, dezinfectarea periodică a mâinilor şi a spaţiilor comune, precum şi izolarea şi anunţarea cadrelor medicale în cazul apariţiei simptomelor asociate SARS-CoV-2 sunt măsuri obligatorii în municipiul Ploieşti.
Prefectul Cristian Ionescu a solicitat, într-un comunicat de presă, să se evite aglomerarea transportului public de persoane, iar operatorii economici să încerce să îşi desfăşoare activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.
Ţinând cont de evoluţia ratei de infectare şi de a probabilităţii ca aceasta să depăşească, în câteva zile, nivelul de 3/1000 locuitori, în Ploieşti, prefectul a solicitat Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiu să se constituie în regim de urgenţă, să analizeze şi să identifice toate soluţiile în vederea aplicării Scenariului 3 (exclusiv on-line), imediat ce acest lucru se va impune.
Prefectul a mai solicitat ca toate soluţiile identificate să fie comunicate urgent atât Inspectoratului Judeţean Şcolar Prahova, cât şi părinţilor.