Austria a anunţat că de luni, 25 iulie, aplică noi condiţii pentru intrarea cetăţenilor români pe teritoriul acestei ţări, inclusiv în cazul tranzitului.

În cazul cetăţenilor care rămân în Austria, ei vor trebui să prezinte rezultatele unui test molecular negativ pentru care să fi fost eliberat cu maximum 72 de ore înainte. Dacă nu au acest test, cetăţenii români sunt obligaţi să intre în izolare. În situaţia în care cetăţeanul român nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autorităţile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria.


În schimb, pentru cetăţenii care vin din România şi care merg spre destinaţii din alte state, tranzitul pe teritoriul austriac este permis în regim permanent, dar condiţia este ca tranzitul să se desfăşoare fără oprire.

În plus, autorităţile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative care să asigure intrarea în ţara de destinaţie: domiciliu / rezidenţă / drept de şedere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc., precum şi completarea unei declaraţii de tranzit.

Aceasta este disponibilă la următorul link:


https://www.bmeia.gv.at/fileadmin/user_upload/Vertretungen/Bukarest/Dokumente/Beilage_B__Formular_Ein-Durchreise_2020-07-17-Englisch.pdf.

MAE reaminteşte că zborurile către Austria din România rămân în continuare suspendate.